TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Acizi nucleicii 3 - Biologie

â–ºMisteriosul factor transformator al doctorului GRIFFITH

 

În 1928, bacteriologul J. Griffith comunica la Cambridge o experienţă extrem de ciudată.
Lucra de la un timp cu pneumococi, o specie de microbi care provoacă pneumonii la om ÅŸi la animale. El poseda două tipuri de asemenea pneumococi, tipul II ÅŸi III, care se deosebesc între ele prin caracteristici biochimice uÅŸor detectabile. De asemenea, avea unele eprubete cu culturi virulente, care provoacă moartea ÅŸoarecilor folosiÅ£i în experimente, ÅŸi alte eprubete cu culturi de pneumococi „blânzi”, care nu omorau ÅŸoarecii. Pe medii de cultură, pneumococii virulenÅ£i formau colonio mici, netede, de forma „S”(„S” de la smooth=neted). Cei nevirulenÅ£i formau colonii zbârcite la suprafaţă, de forma „R”(rough=aspru).
                                                          Griffith a făcut două suspensii de microbi:
a)       prima conÅ£inea pneumococi II R,nevirulenÅ£i;
b)       a doua conÅ£inea pneumococi III S, virulenÅ£i.
El nu dorea să ucidă animalele, ci să prepare un vaccin. Pentru acestea a
omorât prin căldură microbii din buspensia b. Apoi a inoculat ambele suspensii unui lot de ÅŸoareci albi de laborator ÅŸi a asteptat.
Spre surprinderea lui Griffith, marea majoritate a ÅŸoarecilor au murit, deÅŸi prima suspensie le asusese microbi vii dar nepericuloÅŸi, iar a doua numai cadavrele microbilor virulenti.
Contrariat la culme, cercetătorul o repetat experienÅ£a de mai multe ori cu acelaÅŸi rezultat. Pentru a vedea ce microb a omorât soarecii, el a însămânÅ£at pe medii de cultură sânge din cordul ÅŸoarecilor morÅ£i. A constatat că pe medii crescuseră ÅŸi se inmulÅ£iseră pneumococi de tip III S pe care Griffith îi ÅŸtia morÅ£i ÅŸi verificase că sunt morti.
Singura explicaÅ£ie a fenomenului era că de la cadavrele pneumococilor III S a trecut „ceva” în celulele pneumococilor II R pe care i-a transformat în pneumococi de tip III S.
Acel „ceva” conÅ£inea informaÅ£ia ereditară care, odată ajunsă în organism, a funcÅ£ionat ÅŸi a fost transmisă urmaÅŸilor.

 

â–ºDescoperirea ADN-ului
In zilele noastre ,toata lumea stie ca ADN-ul ,un acid nucleic ,dirijeaza modul de dez-voltare al celulei. Oamenii de stiinta au aflat toate amanuntele despre ADN in maniera atat de obisnuita stiintei adica pe cai foarte ocolite .In primul rand,descoperirea ADN-lui a necesitat realizarea de progrese in trei domenii complet separate: citologie ,genetica si chimie.
           Dupa ce Gregor Mendel a redescoperit legile ereditatii in 1900,s-a nascut un considerabil interes pentru cauzele acesteia .Structurile fundamentale implicate in ereditate –cromozomii-au fost descoperite si studiate de Walter Flemming in anii 1880 ,dar pe vremea aceea nimeni nu stia ca aveau legatura cu ereditatea. Cromozomii nu erau decat niste structuri lungi si subtiri care apareau in timpul diviziunii celulare , devenind vizibile doar in probele colorate.De asemenea Friedrich Miescher a descoperit acizii nucleici din nucleele celulelor inca din 1869,dar n-a gasit nici relatia dintre ei si ereditate, nici pe cea dintre ei si cromozomi-desi Miescher a constatat ulterior ca substanta seminala a somonului este compusa aproape in totalitate din acid nucleic, la care se adauga o proteina simpla ,ceea ce ar fi trebuit sa fie indiciul existentei unei legaturi cu ereditatea.
            In 1907,Thomas Hunt Morgan ,oarecum sceptic in ceea ce priveste genetica ,a inceput sa creasca drosofile in scopuri pur experimentale.In scurt timp ,el a constatat ca legile lui Mendel erau valabile ,dar si ca unele caracteristici mostenite par a avea legaturi unele cu altele .Aceste legaturi se comportau ca si cum unitatile ereditatii, adica genele,erau aliniate in siruri lungi.Ori o structura celulara lunga si subtire, care sa fie in concordanta cu observatia lui si care sa poata contine genele ,era cromozomul, asa cum sugera anterior August Weisman, pornind insa de la alte consideratii. In 1911 ,Morgan a reusit sa arate ca gemele insiruite de-a lungul cromozomilor sunt agentii purtatori ai ereditatii.
           In timp ce pe frontul geneticii se faceau aceste progrese, si in domeniul chimiei se inregistrau unele realizari. In 1909 ,Phoebus Aaron Theodor Levene a fost primul care a ajuns la concluzia ca acizii nucleici contin o substanta zaharoasa: riboza.Douazeci de ani mai tarziu ,el constata ca alti acizi nucleici contin un alt tip de substanta zaharoasa: dezoxiriboza.Deci ,exista doua feluri de acizi nucleici: acidul ribonucleic (ARN) si acidul dezoxiribonucleic (ADN). De asemenea ,Levene s determinat natura chimica a altor compusi care se gaseau in ARN si ADN. Natura lor chimica a fost cercetata apoi in detaliu ,de Alexander Todd in anii 1930.
           Cromozomii ,ca si alte structuri celulare ,contin proteine .De asemenea ,ei contin ADN.Cum despre proteine se stia ca sunt molecule complexe biologic foarte active, toata lumea s-a gandit ca genele trebuie sa fie proteine-pana in 1944, cand Oswald Avery si colaboratorii sai au aratat ca inducerea caracteristicilor ereditare este posibila numai cu ajutorul ADN-lui pur ,fara a fi implicata nici o proteina .Avery a evidentiat faptil ca ,intr-un fel sau altil, genele trebuie sa fie compuse din ADN.
Pe la inceputul anilor 1950 ,cativa savanti din diferite domenii au diferite domenii au abordat problema intelegerii ADN-ului.Printre acestia s-a aflat si Linus Pauling, probabil cel mai bun chimist la vremea aceea .In 1951, Pauling ,care lucra cu B.B Corey, a ajuns la concluzia ca stuctura unei clase de proteine este elicoidala, adica are forma unei spirale tridimensionale.A fost determinata astfel pentru prima data structura fizica a unei molecule biologice de dimensiuni mari.Apoi in jurul aceluiasi an ,Pauling s-a intors la studiul ADN-ului,sperand sa descopere si structura acestuia.

 

 

â–ºStructura acizilor nucleici

 

          Acizi nucleici sunt substanÅ£e macromoleculare formate prin înlănÅ£uirea unor molecule de nucleotide. De aceea ei se pot numi ÅŸi polinucleotide.
Nucleotidele, la rândul lor, sunt alcătuite din:
a)         o bază azotată;
b)         un zahăr;
c)         un radical fosfat;
Bazele azotate sunt substanÅ£e organice în care atomii de carbon ÅŸi de azot sunt grupaÅ£i în cicluri. Ele sunt de două feluri.
-bazele purinice au două cicluri condensate, însumând 5 atomi de C ÅŸi 4 de N. Ele sunt: adenina(A) ÅŸi guanina(G), prezente ÅŸi în ADN ÅŸi în ARN
-bazele primidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de C si 2 de N. Ele sunt citozina(C), prezentă ÅŸi în ADN ÅŸi în ARN, timina(T) numai în ADN ÅŸi uracilul(U) numai în ARN.
Zahărul este un monozaharid cu 5 atomi de C(o pentoză). El dă numele celor două tipuri de acizi nucleici: riboza(R) în ARN ÅŸi dezoxiriboza(D) în ADN.
Radicalul fosfat(P) formează legături esterice cu pentozele. Legătura se face între al cincelea atom de carbon al unei pentoze ÅŸi al trilea atom de carbon al pentozei următoare legând nucleotidele între ele ÅŸi formând catene(lanÅ£uri) polinucleotidice.
Cele trei componente se grupează astfel:

 

În ADN:                                       În ARN:
1)                              A – D – P                                   1) A – R – P
2)                              G – D – P                                   2) G – R - P
3)                              C – D – P                                   3)  C – R -P
4)        T – D – P                                   4)  U – R – P

 

Observăm atunci că există 4 tipuri de nucleotide pentru fiecare tip de
acid nucleic. Ele sunt echivalente cu 4 litere ale unui alfabet. Alinierea lor într-o anumită ordine dă conÅ£inutul informaÅ£iei ereditare. Un alfabet de 4 semne este suficient pentru a stoca o cantitate nelimitată de informaÅ£ie. Se ÅŸtie că limbajul calculatoarelor electronice utilizeaza numai două semne:0 ÅŸi 1.
ADN – spirala vieÅ£ii

 

Molecula de ADN este formată din două catene polinucleotidice răsucite una în jurul celeilalte în spirală, cu bazele azotate spre interior. Totodată, dacă pe o catenă într-un anumit punct , este adenina, pe catena opusă în dreptul adeninei este timina. Între ele sunt două legături de hidrogen. În dreptul guaninei este citozina, între ele fiind trei legături de de H. Adenina cu timina ÅŸi ganina cu citozina formează perechi, sunt complementare ÅŸi se atrag între ele.
Privind cu atenÅ£ie schema vieÅ£i veÅ£i observa că legăturile C5’à C3’ au sensuri opuse pe cele două catene(care sunt antiparalele). Acest amănunt este foarte important deoarece informaÅ£ia genetică este lecturată totodată în sensuri C5à C3’.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 83 ori

nota totala 7.67

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1283)

Ultimele cautari