TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Tehnologia tratamentelor - Chimie

Tehnologia tratamentelor
termochimice

 

Referat

 

 

Tratamentele termochimice se aplica cu scopul de a mari fie duritatea, fie rezistenta la coroziune sau uzura a stratului superficial cu menţinerea plasticităţii tenacităţii miezului .
Diviziunea in stare solida se bazează pe faptul ca atomii metalului îşi pot schimba poziţia lor de echilibru, trecând intre nodurile reţelei cristaline, iar de aici ei pot trece prin orice nod al reţelei. In timpul tratamentului termochimic se deosebesc doua faze succesive : in prima faza are loc reacţia dintre mediul inconjurator si suprafaţa piesei, iar in faza a doua, elementul absorbit de suprafaţa piesei difuzează spre interior.
Rezultatele procesului de tratament termochimic depind de viteza reacţiilor de la suprafaţa piesei si de viteza cu care atomii elementelor care difuzează se deplasează din stratul superficial spre interiorul piese. S-a observat ca reacţia cea mai activa a procesului are loc numai atunci când elementul care difuzează sa degaja in stare atomica ( atom active ). Tratamentele termochimice se aplica in industrie, in cea mai mare măsura aliajelor Fe-C si in special otelurilor.
In funcţie de elementul care difuzează tratamentele termochimice se numesc :cementarea, nitrurare, cianizare, etc.

 

Cementarea

 

Este tratamentul termochimic cu carbon aplicat oţelurilor in general cu conţinut mic de carbon, la o temperatura imediat superioara punctului Ac3, intr-un mediu capabil sa cedeze carbon activ.
In vederea obţinerii unei piese cementate cu un miez tenace, cu 0,08-0,15%C. Pentru piese mai mari in cazurile in care se cere o duritate mai mare ptr. miez, conţinutul de C se măreşte pana la 0,24%. Mediul care cedează elementul de difuziune, carbonul se numeşte mediul carburant si poate fi in stare solida sau gazoasa.
Cementarea in mediu solid - se produce intr-un mediu carburant (de ex. in cărbune de lemn ), in prezenta unor substanţe (carbonat de bariu, carbonat de sodiu etc. care activează procesul de carburare. Prin reacţia cărbune si oxigenul din aer, la temperaturi înalte se formeaza dioxidul de carbon (Co2), care reactioneaza cu cărbunele, reducându-se la oxid de carbon (CO). In contact cu suprafaţa metalului, oxidul de carbon se descompune in dioxid de carbon si in carbon atomic; formând cementita, sau se dizolva in austenita.
Mediile carburante solide sunt alcătuite din cărbuni de lemn sub forma de granule, mai rar din cărbuni de pământ (turba si cocs)sau cărbune animal. Ptr. accelerarea cementării in mediu solid, se folosesc si anumite sub. Cu rol de accelerator al procesului, numite carbonaţi ca :Na2CO3, BaCO3, care la încălzire se descompun uşor . Astfel se adaugă doua reacţii:
BaCo3+C→BaO+2CO
2Co→C+CO2
Intrucât carbonatul se reface (BaO+CO2→BaCO3), se considera ca acceleratorii au rol catalitic.
Un mediu carburant se foloseşte de mai multe ori, dar de fiecare data se adaugă 15 – 20 % cărbune proaspăt ,iar uneori si 4-55 carbonat de sodiu sau bariu. Rezultatele operaţiei de cementare depind de ; compoziţia chimica a otelului de  cementat, compoziţia mediului carburant temperatura si durata de cementare. In cazul otelurilor cu conţinut mic de carbon, temperatura de cementare este de 900-920 ۫C.
Cementarea in mediu gazos – se realizează prin trecerea unui gaz, din care se poate degaja carbon in stare atomica, în spaţiul in care se afla piesele ce urmează a fi cementate. Ca medii de cementare se folosesc gaze naturale si gaze preparate artificial ( gazul de iluminat, gazul de cocserie, gazele cracare etc. ), care conţin Co, CH4, CO2, N2, H2, in prezenta unei cantităţi însemnate de apa. Cel mai bun si mai ieftin este gazul metan. In acest caz, carburarea are loc când metanul s-a disociat in carbon atomic si H2
CH4→2H2+C
Carbonul rezultat din descompunere trebuia sa difuzeze treptat in otel. Daca degajarea carbonului este prea intensa si depaseste viteza de difuziune a acestui hotel, pe suprafaţa piesei se depune carbon sub forma de negru de fum micşorează contactul dintre piesa si faza gazoasa. Ptr. evitarea acestui neajuns, in practica industriala se foloseşte sistemul diluării gazului metan care urmează sa fie disociat. Diluarea se face fie cu propriile sale produse de ardere, fie cu alte gaze mai purine bogate in carbon.
La cementarea cu gaze , temperatura este puţin mai înalta decât la cea cu mediu solid, si anume de 900 – 950 ۫C. Durata de menţinere la aceasta temperatura ptr. difuziune nu este mica, dar luând in consideraţie timpul cu mult mai scurt decât in cazul cementării in mediu solid.
Structura stratului cementat. După tratamentul de carburare si recoacere, in stratul cementat se pot deosebi trei zone :
-zona hipereutectoida, constituita din perlita si cementita in exces, cu un conţinut de 1,o -1,2 % C ;
-zona eutectoida, formata numai din perlita ; urmează zonei hipereutectoide ;
-zona hipoeutectoida, compusa din perlita si ferita, constitue ultima zona a stratului cementat.
Aceste zone nu trebuie sa prezinte delimitări precise ptr. a nu permite exfolierea stratului cementat. Este necesar ca zona hipoeutectoida sa fie cat mai mare, ptr. ca sa asigure o trecere treptata intre stratul cementat si miezul piesei.
Piesele cementate se supun tratamentului de călire dubla, cu scopul de a realiza duritatea stratului cementat ( 600 – 700 HB ). In acest scop, după cementare, piesele se încălzesc deasupra punctului A (la temperatura de 900 -920 ۫C ), după care se efectuează prima călire in ulei si a doua in apa de la temperatura de 750 – 770 ۫C.

 

 

Nitrurarea

 

Este tratamentul termochimic cu azot aplicat otelurilor si fontelor cu o anumita compoziţie de chimica, la o temperatură de inferioara punctului Ac1, intr-o atmosfera de amoniac sau in alt mediu capabil sa pună in libertate azot activ. Acest tratament se aplica ptr. obţinerea uni strat superficial bogat in azot, co scopul de a mari duritatea superficiala rezistenta la uzura, la oboseala si la coroziune. Nitrurarea este precedata, dar nu este urmata de un alt tratament termic.
Nitrurarea otelului (sau fontei )se poate efectua in mediu solid, lichid sau gazos ; in toate cazurile, insa nitrurarea se datoreste azotului activ in stare atomica. In industrie se foloseşte frecvent nitrurarea in mediu gazos. Azotul atomic se obţine prin disocierea  amoniacului (NH3) la temperaturi de peste 500 ۫C.
Procesul de nitrurare consta din următoarele faze : disocierea amoniacului, saturarea stratului superficial cu azot si difuziunea azotului in miez
2NH3→3H2+2N.
Azotul care se degaja rectioneaza cu fierul, formând nitruri. Răcirea de le temperatura de nitrurare se efectuează in cuptor, asfel incit in hotel nu se produc tensiuni interne.
Stratul nitrurat al otelurilor este foarte subţire , de numai câteva zecimi de mm . Duritatea stratului nitrurat ajunge la valoarea cea mai mare ce se poate obţine printr-un tratament termic sau termochimic. Structura straturilor nitrurate este foarte diferita si depinde de condiţiile de nitrurare (temperatura si timp ) si in special de compoziţia chimica a otelului.

 

 

 

 

Cianizarea

 

Este tratamentul termochimic cu carbon si azot aplicat otelurilor prin încălzire deasupra punctului Ac3, intr-un mediu lichid capabil sa cedeze azot activ. Prin cianizare, la suprafaţa pieselor se obţine o duritate si o rezistenta la uzura mari, menţinându-se tenacitatea miezului. Se poate aplica diferitelor oteluri, insa cele mai bune rezultate se obţin la cianizarea otelurilor crom si crom nichel.
Cianizarea are loc după reacţiile :
4NaCN+2O4NaCN
4NaCNO→Na2CO3+CO+2N+2NaCN
Oxidul de carbon rezultat carbureaza superficial piesele de hotel, prin difuziunea carbonului atomic in austenita, conform reacţiei
2CO→CO2+C
Azotul in stare atomica difuzează si el stratul superficial, formând nitruri, care contribuie la marirea duritatii stratului superficial. Cianizarea se executa la temperaturi de 850 -1000 ۫C, in cazul otelurilor de constructe si la 550 – 575 ۫C, in cazul sculelor executate din hotel rapid. Adancimea stratului cianizat creste o data cu cresterea temperaturii si a duratei tratamentului.

 

 

Carbonitrurarea

 

 

Este tratamentul termochimic cu carbon si azot aplicat otelurilor prin incalzirea deasupra sau eventual sub punctul Ac1, intr-un mediu gazos capabil sa cedeze carbon si azot activ. Mediul gazos folosit este compus din 70 – 75 % gaz metan (sau alte gaze de carburare) si 25 -30 5 amoniac. Gazul metan se introduce in cuptor direct din conducta retelei de gaze, iar amoniacul, din butelia de amoniac.
Carbonitrurarea se poate executa la temperaturi joase (500 – 600 ۫ C) sau la temperaturi înalte (840 – 860 ۫ C). Carbonitrurarea la temperaturi joase se aplica otelurilor rapide, in vederea mariri durabilitatii sculelor. Otelul rapid se supune carbonitrurarii timp de 0,5 – 3 h, la temperaturi de 510 – 560 ۫ C. Adancimea stratului obtinut este de 0,02mm, iar duritatea foarte ridicata. Carbonitrurarea la temperaturi înalte se aplica diferitelor organe de masini, ca: arbori, roti dintate, tacheti etc.
Prin acest procedeu se realizeaza duritate mare si rezistenta buna la uzura si la coroziune a stratului superficial.

 

Aluminizarea

 

Este tratamentul termochimic cu aluminiu, aplicat materialelor metalice feroase, intru-un mediu capabil sa cedeze aluminiu activ. Astfel creste rezistenta la temperaturi înalte a otelului, deoarece prin încălzire se formeaza o pelicula de oxizi care impiedica oxidarea in adancime. Miezul pieselor din hotel carbon obisnuit (cutii ptr. cementare, creuzete ptr. cianurare,gratare de cazana etc.). Suprafaţa acestora se satureaza cu aluminiu pana la 10 -15 % pe o adancime de 0,4 – 0,5mm.
Aluminizare se poate efectua in mediu solid (in pulberi) sau lichid (in bai de aluminiu topit). Cel mai frecvent insa este folosit un amestec din pulberi, compus din :43%Al, 49%, Al2O3 si 2%NH4C

 

 


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 36 ori

nota totala 9.52

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales