TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

TRANZACTIA BURSIERA - Economie

Tranzacţia bursieră reprezintă totalitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate în ringul bursei.
În sens mai larg, tranzacţia bursieră reprezintă totalitatea actelor de vânzare-cumpărare realizate în ringul bursei, dar şi în afara acesteia, sub forma unor tranzacţii speciale care, ulterior, sunt consemnate prin ringul bursei.
Tranzacţiile bursiere reprezintă esenţa funcţionării pieţei bursiere, de al cărei volum şi valoare depinde eficienţa pieţei bursiere respective.
Participanţii la tranzacţia bursieră sunt:
·        ofertanţii de:  - mărfuri fungibile şi standardizabile;
- efecte rezultate în urma actelor de comerţ (efecte de comerţ);
- valori mobiliare, de tipul: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, titluri de stat cu dobândă variabilă sau fixă;
- contracte, negociate iniţial pe o piaţă la termen, care devin subiect pentru: tranzacţiile speculative, tranzacţii cu instrumente financiare (monedă, valută), tranzacţii pe instrumente derivate (cu opţiuni, cu primă), pe indici bursieri.
·        investitorii – care doresc să investească valorile realizate în valori cu rata profitului mai mare decât rata dobânzii;
·        societăţile comerciale (corporaţii) - care atrag capital prin emisiune primară sau secundară de valori mobiliare;
·        societăţile care gestionează portofolii de valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni).
Tipurile de tranzacţii care se încheie pe piaţa bursieră sunt fi variate, în funcţie de piaţa bursieră:
·        tranzacţii la vedere, la disponibil pe piaţa mărfurilor – au loc în ringul bursei, cu transfer fizic al obiectului tranzacţiei şi    într-un interval de plată foarte mic (t+3 zile);
·        tranzacţii la termen – tranzacţii ce apar ca urmare a sezonalităţii producţiei sau consumului sau datorită intervalului mare de transport de la locul producţiei la locul consumului. Are loc transferul fizic al obiectului tranzacţiei, în schimb plata este reglementată într-un termen mai mare (3-6 luni), motiv pentru care acest tip de tranzacţii mai sunt denumite şi tranzacţii forward;
·        tranzacţii  pe o piaţă reglementată – aceasta înseamnă că cei care controlează şi reglementează piaţa respectivă stabilesc cotaţiile şi termenele de lichidare. Aceste contracte la termen pot fi: cu transfer, la lichidare, al obiectului tranzacţiei şi fără transfer, la lichidare, al obiectului tranzacţiei (se urmăreşte realizarea unui profit din diferenţa de preţ). Aceste operaţii speculative devin suportul unor alte tipuri de tranzacţii, şi anume: cu primă, cu opţiuni, cu instrumente financiare, cu indici bursieri, operaţii de arbitraj, etc.).
MODUL DE DESFĂŞURARE AL TRANZACŢIEI  BURSIERE
         
          Elementul de bază al tranzacţiei bursiere este ordinul dat de client societăţii de brokeraj sau intermediere.
          Ordinul cuprinde mai multe elemente:
1.   investitorul;
2.   structura obiectului tranzacţiei;
3.   unitatea monetară (contractul);
4.   preţul (cotaţia).
În funcţie de cotaţie, ordinele se clasifică în:
·        ordine la piaţă – trebuie să fie executate de broker imediat după deschiderea sesiunii de tranzacţii, la cel mai bun preţ din momentul în care ordinul a fost transmis. Aceste ordine nu pot rămâne neexecutate, deoarece nu există limită de preţ şi nu există nici siguranţa cotaţiei dorite. Cel care dă ordinul  trebuie să dispună de o cunoaştere a pieţei, astfel încât să nu aibă suprize după executarea ordinului;
·        ordine cu limită de preţ  - presupun transmiterea către broker a nivelului minim sau maxim de preţ acceptat. Aceste ordine trebuie executate în favoarea clientului care a dat ordinul, pentru a se obţine preţul cel mai bun (ex.: în cazul ordinului de vânzare cel mai bun preţ este preţul cel mai mare). Ordinele cu limită de preţ prezintă ca dezavantaj faptul că nu au siguranţa executării, dar au siguranţa preţului;
·        ordinele de o zi (day-order) – cele mai importante ordine date de clienţi, ce au valabilitate până la închiderea şedinţei din ziua respectivă, iar dacă nu sunt executate se anulează. Există un ordin ce rămâne valabil până când clientul trimite ordinul de anulare. Societatea de interemediere are obligaţia să aducă la cunoştinţa clientului cotaţia rezultată de pe piaţă, astfel încât clientul să cunoască momentul când poate da ordinul de lichidare sau anulare;
·        ordinele de întrerupere (stop-order) – sunt date pentru a limita perioada de aşteptare, la o poziţie pe care broker-ul o are în bursă la un moment dat.

 

Presupunere: un client a dat un ordin de cumpărare la termen de 3 luni. Cotaţia este de 200$/h.

Diferenţa dintre ordinul cu întrerupere şi cel cu limită de preţ este că preţul la care se execută ordinul cu întrerupere poate fi situat sub preţul pieţei, pe când în cazul ordinului cu limită de preţ contractul se execută numai la un preţ ce trebuie să fie situat peste preţul pieţei.
Instrucţiunile ce pot însoţi ordinele sunt:
·        “totul sau nimic” – exprimă dorinţa de a vinde/cumpăra marfa/titlul la un anumit curs şi într-o perioadă precizată. Ordinul însoţit de această instrucţiune va fi executat numai dacă piaţa oferă condiţiile de calitate şi preţ solicitate de client;
·        “execută sau anulează” – clientul dispune cumpărarea/vânzarea imediată şi completă a unui anumit volum de marfă/titluri, iar dacă nu se realizează volumul respectiv se anuleze executarea ordinului;
·        “la deschidere”- ordinul trebuie executat în primele 30 de secunde de la deschidererea şedinţei de licitaţii;
·        “la închidere” – ordinul trebuie executat în ultimele 30 de secunde ale şedinţei de licitaţii.
Modificarea unui ordin dat de client se realizează numai înainte de executarea ordinului în piaţă; acesta nu poate fi modificat după executare.
Etapele procesului de tranzacţionare bursieră:
1.   Iniţierea ordinului dat de client
 Societatea de intermediere va perfecta un contract cu acesta (clientul), pe baza elementelor din ordin, care impune şi deschiderea unui cont pe care societatea îl are deschis fie la o casă de compensaţii (clearing), fie la o societate care realizează decontarea pieţei bursiere respective.
Societatea de intermediere impune cleintului să depună o garanţie (de  la 10 până la 50% din valoarea contractului) şi comisionul pe care clientul îl cedează firmei de intermediere. De asemenea, prin regulamentul bursei, şi societatea de intermediere cedează un comision bursei (între 0.5 – 2% din valoarea tranzacţiei).
Societatea de intermediere care este membră a unei case de compensaţii se bucură de o reducere totală sau până la 50% a comisioanelor plătite acesteia.
În funcţie de ordin şi de contractul încheiat, specialistul societăţii de intermediere va încheia un tichet de ordin, pe care îl va transmite în ringul bursei brokerilor operativi, în vederea negocierii.
Brokerii operativi execută ordinele primite prin tichet în funcţie de anumite priorităţi. Aceste reguli de prioritate sunt:
·        dacă ofertele sunt făcute la cotaţii diferite, brokerii operativi vor executa, mai întâi, ordinele de cumpărare la preţurile cele mai mari şi, apoi, în ordine descrescătoare, pe celelalte. La ordinele de vânzare se va proceda invers: se execută, mai întâi, ordinele de vânzare cu cotaţia cea mai mare şi, apoi, celelalte.;
·        dacă ofertele sunt la preţuri egale, se va ţine cont de factorul timp şi de factorul volum, regula de prioritate fiind “primul venit, primul servit”. Când ofertele coincid şi ca timp, atunci au prioritate cele cu volum mai mare. În cazul în care ofertele  nu vor putea fi executate integral, ordinelor primite li se aplică principiul “prorata”, adică ordinele cu acelaşi preţ sunt executate parţial sau proporţional cu volumul de tranzacţii conţinute de ordinele respective.
Afişarea electronică a ordinelor primite permite consultarea instantanee a tuturor ordinelor.
2.   Negocierea contractului
În practica bursei se cunosc mai multe modalităţi de negociere, şi anume:
·        pe bază de caiet de ordine – ordinele primite de la intermediarii bursieri sunt centralizate de agenţii de bursă într-un caiet de ordine, iar negocierea are loc bilateral: se realizează prin consultarea acestor caiete de ordine şi obţinerea acceptului favorabil de la un alt agent;
·        prin înscrierea pe tablă – ordinele se centralizează pe o tablă electronică de către un specialist al bursei, care în partea dreaptă înscrie ordinele de cumpărare, iar în partea stângă ordinele de vânzare. Deschiderea şedinţei de licitaţii se face pornind de la cotaţia zilei precedente, iar negocierea are loc pe bază de licitaţii între brokeri;
·        prin anunţarea publică a ordinului, pe baza tichetului de ordine - în funcţie de titlurile pe care le negociază brokerii amplasaţi în ringul bursei, şedinţa este deschisă de specialistul bursei, care strigă titlul financiar ce urmează a fi negociat, iar brokerii operativi îşi vor prezenta oferta (preţul de vânzare/cumpărare), iar în urma licitaţiei fiecare va primi un răspuns afirmativ din partea celuilalt, ceea ce duce la perfectarea tranzacţiei;
·        negocierea în grup – este o variantă a negocierii prin anunţare publică a ordinului. De obicei, ringul bursei este un spaţiu foarte aglomerat, unde sunt strigate preţurile de vânzare/cumpărare (această modalitate este practicată la bursele foarte mari). În varianta cea mai modernă, însă, negocierea în ringul bursei presupune realizarea unor programe şi sisteme de tranzacţionare electronice, unde oferta este afişată la deschiderea şedinţei de licitaţii, urmând să se realizeze ofertele şi contraofertele odată cu deschiderea şedinţei.
3.               Introducerea ordinului în sistemul de negociere – presupune sisteme de transmisie şi prelucrare organizată a negocierii;

4.                   Deschiderea şedinţei – presupune calcularea cotaţiei de deschidere, având la bază succesiunea ordinelor de vânzare/cumpărare primite. Astfel, cererile la preţul pieţei sunt transformate în ordine limitate la cursul de deschidere (ordinele de vânzare la preţul superior) şi  ordine la cursul atins. Aceste ordine se execută continuu, în funcţie de cantitatea oferită, după principiul “primul venit, primul servit” sau principul “prorata”.

După încheierea tranzacţiilor, piaţa funcţionează în mod continuu şi înregistrează noile ordine, care pot fi executate în şedinţă (dacă sunt ordine cu sens invers) şi în funcţie de limita de preţ afişată.
5. Întocmirea raportului de tranzacţionare, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, raport  care cuprinde:
·        bursa şi societăţile care au efectuat tranzacţia;
·         numărul de contracte negociate;
·         termenul de livrare;
·         cotaţia rezultată în urma tranzacţiei;
·         semnătura brokerilor operativi;
·        codul de înregistrare în sistem.
Cu această ocazie se afişează şi cotaţiile rezultate în urma tranzacţiilor, precum şi operaţiile de introducere de noi ordine pentru şedinţa următoare de tranzacţii.
5.   Lichidarea contractului
După încheierea tranzacţiei şi trimiterea raportului de tranzacţionare la cele două societăţi de intermediere, la societatea de depozit şi la societatea de compensare,se urmăreşte lichidarea contractului printr-o casă de compensaţii.
Lichidarea contractului se poate face în două moduri:
·        lichidare directă – când nu există o casă de compensaţii, iar societăţile de intermediere urmăresc atât decontările, cât şi schimbul fizic de mărfuri/titluri financiare;
·         lichidare centralizată – printr-o casă de compensaţii, care preia atribuţiile societăţilor de valori mobiliare şi lichidează contractele în raport direct cu clientul.
În cazul contractelor speculative, casele de compensaţii cotează contractul încheiat zilnic, astfel încât există o lichidare şi o deschidere zilnică a poziţiilor, cu scopul ca cel care a dat ordinul în bursă să îşi completeze garanţia iniţială. În acest caz, casa de compensaţii compensează soldurile debitoare cu soldurile creditoare existând un joc cu sumă nulă.
Funcţiile casei de compensaţii (clearing) sunt:
1.                 garantează tranzacţiile efectuate de membrii săi;
2.                 efectuează decontările şi lichidările contractelor încheiate de societăţile de brokeraj fie membre ale casei de clearing, fie nemembre ale casei de clearing;
Casa de depozit – în cazul burselor  mărfurilor există depozite autorizate de bursă unde se află disponibil de aceste mărfuri, în schimb,în cazul burselor de valori, există case de depozit unde titlurile sunt în cont şi aici se ţine evidenţa ofertelor de vânzare/cumpărare existente, casele de depozit urmând să efectueze, în registrele respective, operaţiii de vânzare/cumpărare, în funcţie de contractele încheiate în bursă.

 

CLIENTUL

A

CLIENTUL
B

SOCIETATEA DE INTERMEDIERE A

SOCIETATEA DE

INTERMEDIERE B

CASA DE DEPOZIT
SAU
CASA DE CLEARING
RINGUL
BURSEI
INSTITUŢIA
BURSEI

 

 

 

 

 

 

 

 


1.    operaţia de tranzacţionare;
         1a/b. transmiterea ordinului.
2.    operaţia de transmitere a raportului de tranzacţionare;

3.    transferul fizic al titlurilor;

4.    decontarea;

5.    transmiterea caietului de ordine în ringul bursei;

 


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 954 ori

nota totala 7.21

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales