TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Raspunderea Internationala a Statelor - Drept

Raspunderea Internationala a Statelor

 

 

 

 

    Raspunderea internationala a statelor a fost reglementata de ONU pentru statele membre in noiembrie 2001, in cadrul sesiunii 53 a Comisiei de Drept International. Seria de 59 articole incearca sa formuleze, in functie de codificare si dezvoltarea progresiva, regulile de baza ale dreptului international privind raspunderea statelor pentru actiunile proprii catalogate ca fiind incalcari ale normelor de drept international. Accentul este pus pe conditiile generale care fac un stat sa fie catalogat responsabil pentru incalcarea unor norme de drept international (acesta putandu-se realiza fie prin actiuni, fie inactiuni) si consecintele legale care rezulta. Articolele nu incearca sa definesca continutul obligatiilor internationale ce revin statelor, obligatii a caror incalcare ar da nastere responsabilitatii, aceasta fiind functia normelor primare de drept international.

    Prima parte a documentului defineste conditiile generale necesare pentru nasterea raspunderii internationale a statelor.
    Astfel, Capitolul I infatiseaza 3 principii de baza pentru raspundere din care rezulta restul articolelor ca un intreg. Chiar art.1 enunta « Fiecare act international international al unui stat catalogat ca fiind injust naste raspunderea internationala a acelui stat pentru respectivul act ». Actul catalogat ca injust nu reprezinta astfel nimic altceva decat o incalcare a unei norme de drept international. Curtea Internationala de Justitie a fost nevoita sa aplice acest principiu intr-un numar destul de mare de cazuri (spre exemplu cazul « Fosfatilor in Maroc » in care CIJ a hotarat ca in cazul in care un stat comite un act international injust impotriva unui alt stat, raspunderea internationala se constituie imediat ca si cum s-ar desfasura intre cele 2 state), referindu-se la acest principiu si cand a afirmat ca refuzul de a executa o obligatie nascuta dintr-un tratat naste raspunderea internationala.
    In timp ce art.1 afirma ca orice fapt international ilicit al unui stat naste raspunderea internationala a acestuia, art.2 specifica conditiile necesare pentru calificarea unui fapt al unui stat ca fiind ilicit prin identificarea elementelor sale componente. Astfel, 2 elemente sunt identificate : in primul rand conduita statului trebuie atribuita unei legi internationale, iar in al doilea rand acea conduita sa constituie o incalcare a unei obligatii internationale care incumba acelui stat la momentul respectiv. Aceste elemnte au fost catalogate uneori ca subiective, mai ales cand se refera la atribuirea conduitei statului unei legi internationale, insa articolele evita o asemenea terminologie. Aceste 2 elemente au fost identificate de CIJ (spre exemplu in cazul « Fosfati in Maroc ») care a legat crearea institutiei raspunderii internationale de existenta unui fapt care poate fi imputat unui stat ca fiind contrar dispozitiilor unui tratat si contrar dreptului sau drepturilor altui stat. O discutie exista si aici ; anume daca aceste 2 elemente sunt suficiente pentru angajarea acestei raspunderi. Se spune ca este nevoie cateodata de mai multe elemente, in special pagube aduse unui alt stat, insa acest element este dependent de conditia primara, neexistand o regula in acest sens.
    Art. 3 se refera la un principiu care rezulta implicit din art.2 si anume : calificarea actului unui stat ca fiind international ilicit este guvernata de legea internationala, acesta calificare nefiind afectata de catalogarea aceluiasi act ca fiind licit de legea interna. In legatura cu acest principiu, CIJ a hotarat in cazul “Tratamentului Nationalilor Polonezi” privind formarea orasului liber Danzing ca un stat nu poate invoca altuia prevederile constutionale ale celui din urma, ci numai norme internationale acceptate de ambele state.
    Capitolul 2 defineste circumstantele care justifica atribuirea conduitei international-ilicite unui stat. Jurisprudenta internationala a hotarat sa nu asimileze counduita ilicita a unor persoane private statului ai caror cetateni sunt. Acest principiu a fost enuntat spre exemplu in cazul Tellini din 1923 cand un grup de membri ai comisiei internationale italiene delegati cu delimitarea granitei dintre Grecia – Albania, au fost asasinati pe teritoriu grecesc. Curtea a decis ca statul poate fi tras la raspundere pentru crima politica numai in conditiile in care nu a asigurat toate masurile necesare de protectie fata de comisia internationala si/sau nu a realizat procedurile legale de urmarire si condamnare a responsabililor.
    Statul este tinut responsabil in dreputl international ca un intreg, impreuna cu toate organele sale, chiar daca acestea au reglementare autonoma in dreptul intern ; se enunta de asemenea principiul conform caruia legea internationala are un caracter prioritar fata de cea interna. Aceasta se concretizeaza in faptul ca dispozitii ale legilor internationale nu pot fi evitate invocandu-se dispozitii interne.
    Acest al doilea capitol este constiuit din 8 articole. Art.4 enunta regula de baza potrivit careia conduita unui organ intern al statului, indiferent de felul acestuia (executiv, legislativ, judiciar), este asimilata conduitei sub imperiul legislatiei internationale. Urmatorul alineat al aceluiasi articolul completeaza cu faptul ca orice persoana sau entitate sunt considerate ca formand acel organ conform legislatiei interne. Art. 5 se refera la conduita entitatilor investite cu autoritatea guvernamentala in statul respectiv, iar art.6 se refera la acele cazuri speciale cand un guvern al unui stat este pus la dispozitia altui stat si tinut sa exercite autoritatea guvernamentala a acelui stat. Art.7 clarifica imprejurarea in care autoritatea guvernamentala a unui stat este atribuita acestuia pe plan international, chiar daca aceasta s-a realizat in afara limitelor legale ale acelui stat. Articolele de la 8 la 11 se refera la anumite cazuri aditionale unde conduita unor organe sau entitati care, desi nu apartin statului, ii sunt asimilate din punct de vedere al conduitei.
    Toate conditiile astfel impuse de ONU sunt cumulative, dar sunt si limitative. In absenta unui text de lege explicit (lex specialis) statul nu poate fi tras la raspundere pentru conduita unor entitati ale sale nespecificate de acest capitol.
    Capitolul 3 are ca obiect de discutie incalcarea unei norme de drept international. Capitolul dezvolta aceasta notiune atat cat este posibil in termeni generali. Esenta unui fapt international ilicit rezida in neconformitatea conduitei statului in raport cu conduita pe care ar fi trebuit sa o adopte ca parte semnatara la o anumita obligatie internationala. O asemenea conduita da nastere unor noi raporturi legale, cunoscute sub denumirea comuna de « responsabilitate internationala ». Astfel capitolul incepe cu o descriere generala a situatiilor in care putem vorbi despre o incalcare a unei asemenea norme (art.12) si anume: « Se poate vorbi despre o incalcare a unei obligatii internationale de catre un stat atunci cand un act al acestuia nu este in conformitate cu obligatia respectiva, indiferend de originea sau natura acesteia ». Rezulta deci ca dispozitiile articolului sunt de generala aplicare ; ele au incidenta indiferent daca obligatii sunt nascute din tratate, reguli cutumiare, sau principii generale ale dr. International. Spre exemplu in cazul Proiectul Gabcikovo – Nagymaros, CIJ s-a referit la proiectul de articol provizoriu adoptat de Comisie in 1976, in sprijinul fragmentului care afirma : « atunci cand un stat a comis un fapt international ilicit, raspunderea sa internationala poate fi invocata indiferent de natura obligatiei pe care nu a reusit sa o respecte ». Concluzia este ca in materia dr. international nu exista distinctie intre regimul responsabilitatii pentru incalcarea unei norme a unui tratat sau a unei alte norme, responsabilitate « ex contractu » sau « ex delictu ». De asemenea nu se face distinctie legata de originea normei incalcate ; ea poate fi o norma civila sau una criminala.
    Conceptul de baza fiind definit, restul capitolului este rezervat dezvoltarii aplicarii acestui concept unei multime variate de situatii. In particular capitolul se refera la problema incalcarii unei dispozitii intervenite mai tarziu. Astfel trebuie retinut ca un stat este tinut responsabil pentru incalcarea unei obligatii numai daca aceasta avea forta obligatorie pentru stat la momentul incalcarii (art.13), cu intrebarea la fel de importanta a solutiei data in cazul unei incalcari continuate (art.14), si cu problema stabilirii daca si cand a existat o incalcare a unei norme de dr. International in cazul incalcarii unei obligatii care nu este reglementata separat, ci ca un intreg, spre exemplu unde rezida esenta incalcarii in cazul unei serii de acte calificate ca ilicite.
    Revenind la cazul infractiunii continuate in art.14 se arata :
-         incalcarea unei norme de dr. International de catre un stat intervine la momentul producerii, chiar daca efectele sunt continue
-         incalcarea unei norme de dr. International care are un caracter continuu, este considerata ca o incalcare pe intreaga perioada in care se produce
-         incalcarea unei norme de dr. International de catre un stat in scopul prevenirii unui anumit eveniment, intervine odata cu evenimentul si se extinde pe intreaga perioada cat evenimentul are loc
    Mergand mai departe, art.15 arata situatiile ivite in cazul unei pluralitati de acte ilicite. Astfel, art. 15 enunta :
-         incalcarea unei obligatii internationale de catre un stat printr-o serie de actiuni/inactiuni constituie fapta ilicita in momentul cand actiunile sau inactiunile sunt suficiente pentru constituirea faptei international ilicite
-         in acest caz, incalcarea se extinde pe intreaga perioada, incepand cu momentul primei actiuni/inactiuni
    Aceasta pluralitate de infractiuni prezentata in art.15 este limitata de o serie de incalcari ale unor obligatii care se refera la o totalitate de fapte vazute in ansamblu ilicite si nu la o singura fapta in sine. Exemplele includ obligatii privind genocidul, crimele impotriva umanitatii, discriminarea rasiala, etc. Este vizibil ca cele mai grave incalcari ale unor norme internationale sunt definite in raport cu caracterul lor complex. Astfel genocidul este definid de Conventia Drepturilor Omului ca fiind « uciderea membrilor unui grup rasial, etnic, religios, sau national, cu intentia de a distruge acel grup ca atare, in intregime sau partial ». Rezulta deci ca genocidul nu este comis pana cand nu s-a acumulat un numar suficent de crime, acte de violenta care sa demonstreze intentia pentru a satisface conditia ceruta de art.2 din Conventie.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 124 ori

nota totala 8

autor: DAN


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales