Definiţie
|
|
Plecând de la definiţia raportului juridic, în general, ca fiind o relaţie socială
|
reglementată de norma juridică, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind
|
relaţia socială, patrimonială sau personală nepatrimonială, reglementată
|
de norma de drept civil.
|
În legătură cu această definiţie câteva precizări sunt utile.
|
Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, nu este decât o relaţie socială,
|
şi anume o relaţie socială cu caracter patrimonial (economic) sau personal
|
nepatrimonial (neeconomic).
|
Pentru a fi raport juridic civil, relaţia socială trebuie să fie reglementată de o
|
normă juridică de drept civil. Cu alte cuvinte, relaţia socială devine raport
|
juridic civil, pătrunde în ordinea de drept, numai în măsura în care a făcut
|
obiectul de preocupare al legiuitorului, sub forma edictării unei norme
|
juridice civile, care s-o reglementeze. Deci, dacă orice raport juridic este o
|
relaţie socială, nu orice relaţie socială este un raport juridic.Sunt relaţii
|
precum cele de prietenie care nu constituie obiect de reglementare pentru
|
drept, în general, şi, deci, nici pentru dreptul civil. Asemenea relaţii rămân de
|
domeniul moralei etc. Trăsătura distinctivă, deosebitoare a unui raport juridic
|
faţă de o relaţie socială care nu este reglementată de norma juridică
|
(aparţinând moralei, de exemplu) constă în aceea că, în caz de nevoie,
|
realizarea unui asemenea raport juridic este asigurată prin forţa de
|
constrângere a statului.
|
|
|
|
a) Raportul juridic este un raport social
|
|
Prin caracterul social al raportului juridic civil se înţelege faptul că el este un
|
raprt interuman. Acesta este un caracter al oricărui raport juridic, în
|
general. Prin urmare, fiecare raport juridic civil şi toate raporturile juridice
|
civile au acest caracter.
|
Specific raportului juridic civil, din acest punct de vedere, este faptul că el se
|
leagă fie între oameni priviţi în mod individual, în calitatea lor de persoane
|
fizice, fie între oameni, priviţi în cadrul unor colective, în calitatea lor de
|
persoane juridice.
|
|
b) Raportul juridic are caracter voliţional
|
|
Prin caracterul voliţional al raportului juridic se înţelege faptul că el este
|
reglementat de norma juridică, normă care exprimă voinţa tuturor
|
cetăţenilor unei ţări. Ceea ce împrumută caracter voliţional raportului juridic
|
civil este tocmai norma juridică care exprimă voinţa tuturor cetăţenilor,
|
ridicată la rang de lege.
|
Plecând de la faptul că raportul juridic civil este o relaţie socială reglementată
|
de norma juridică, iar norma juridică însemnând voinţă, ridicată la rang de
|
lege, caracterul voliţional al acestui raport este evident.
|
Dacă acest aspect, care evidenţiază caracterul voliţional al raportului juridic
|
civil, este prezent în cazul oricărui raport juridic civil, se cuvine a se
|
sublinia că există raporturi juridice al căror caracter voliţional este pus în
|
evidenţă de încă un aspect. Este vorba de acele raporturi juridice civile care
|
se nasc din actele juridice civile (spre exemplu, contracte). În aceste cazuri,
|
acest aspect se concretizează în manifestarea de voinţă a părţilor, în
|
sensul creării raportului juridic, îl dublează pe primul, şi anume caracterul
|
voliţional al raportului juridic civil, astfle că se poate vorbi de un
|
caracter dublu voliţional. În astfel de situaţii, caracterul dublu voliţional al
|
raportului juridic civil este dat, pe de o parte, de voinţa statului, exprimată în
|
normele juridice civile, şi, pe de o altă parte, de voinţa părţilor, care au voit
|
să dea naştere raportului juridic tocmai încheind actul juridic.
|
Al doilea aspect al caracterului voliţional lipseşte în cazul raporturilor juridice
|
civile izvorâte din fapte juridice în înţeles restrâns (evenimente şi acţiuni
|
săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc
|
totuşi pentru că legea leagă de ele asemenea efecte).
|
Dacă acest al doilea aspect lipseşte, în cazul la care ne-am referit, în ceea ce
|
priveşte naşterea raportului,el poate fi prezent în ceea ce priveşte
|
stingerea lui, atunci când executarea obligaţiilor este voluntară, nu silită.
|
Spre exemplu, dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii se naşte raportul de
|
responsabilitate civilă delictuală, în temeiul legii (art. 998 Cod civil), raport în
|
al cărui conţinut intră obligaţia de reparare a prejudiciului. Deşi autorul
|
faptului ilicit n-a voit naşterea raportului juridic, el se naşte totuşi prin
|
voinţa legii. Autorul faptului ilicit poate, însă să stingă acel raport prin
|
executarea de bună-voie (voluntară) a obligaţiei de a repara prejudiciul
|
cauzat. Caracterul dublu voliţional este prezent, în acest caz, numai în ceea
|
ce priveşte stingerea raportului juridic civil, iar nu şi în ceea ce priveşte
|
naşterea.
|
După cum se arată în literatura de specialitate, posibilitatea părţilor de a
|
înlătura normele juridice supletive (care formează majoritatea normelor de
|
drept civil), reprezintă un caracter deosebit al rpaorturilor juridice civile,
|
întrucât, existând această posibilitate, părţile le pot înlocui, în limita
|
normelor imperative, cu clauze stabilite prin voinţa lor.
|
A. Ionaşcu în lucrarea sa intitulată ,,Drept civil - partea generală" , apărută la
|
Editura Didactică şi Pedagogică în anul 1963, pagina 34, spunea că
|
,,caracterul voliţional al raporturilor juridice civile rezultând din acte juridice
|
este...mai accentuat în ce priveşte latura sa privind voinţa părţilor, căci
|
acesta se manifestă şi la naşterea raportului, creându-l, şi la
|
reglementarea lui, nu numai la realizarea conţinutului,ca în celelalte
|
raporturi juridice".
|
