TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Raportul juridic civil - Drept

 Definiţie

 

Plecând de la definiţia raportului juridic, în general, ca fiind o relaţie socială
reglementată de norma juridică, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind
relaţia socială, patrimonială sau personală nepatrimonială, reglementată
de norma de drept civil.
În legătură cu această definiţie câteva precizări sunt utile.
Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, nu este decât o relaţie socială,
şi anume o relaţie socială cu caracter patrimonial (economic) sau personal
nepatrimonial (neeconomic).
Pentru a fi raport juridic civil, relaţia socială trebuie să fie reglementată de o
normă juridică de drept civil. Cu alte cuvinte, relaţia socială devine raport
juridic civil, pătrunde în ordinea de drept, numai în măsura în care a făcut
obiectul de preocupare al legiuitorului, sub forma edictării unei norme
juridice civile, care s-o reglementeze. Deci, dacă orice raport juridic este o
relaţie socială, nu orice relaţie socială este un raport juridic.Sunt relaţii
precum cele de prietenie care nu constituie obiect de reglementare pentru
drept, în general, şi, deci, nici pentru dreptul civil. Asemenea relaţii rămân de
domeniul moralei etc. Trăsătura distinctivă, deosebitoare a unui raport juridic
faţă de o relaţie socială care nu este reglementată de norma juridică
(aparţinând moralei, de exemplu) constă în aceea că, în caz de nevoie,
realizarea unui asemenea raport juridic este asigurată prin forţa de
constrângere a statului.

 

 

 

a) Raportul juridic este un raport social

 

Prin caracterul social al raportului juridic civil se înţelege faptul că el este un
raprt interuman. Acesta este un caracter al oricărui raport juridic, în
general. Prin urmare, fiecare raport juridic civil şi toate raporturile juridice
civile au acest caracter.
Specific raportului juridic civil, din acest punct de vedere, este faptul că el se
leagă fie între oameni priviţi în mod individual, în calitatea lor de persoane
fizice, fie între oameni, priviţi în cadrul unor colective, în calitatea lor de
persoane juridice.

 

b) Raportul juridic are caracter voliţional

 

Prin caracterul voliţional al raportului juridic se înţelege faptul că el este
reglementat de norma juridică, normă care exprimă voinţa tuturor
cetăţenilor unei ţări. Ceea ce împrumută caracter voliţional raportului juridic
civil este tocmai norma juridică care exprimă voinţa tuturor cetăţenilor,
ridicată la rang de lege.
Plecând de la faptul că raportul juridic civil este o relaţie socială reglementată
de norma juridică, iar norma juridică însemnând voinţă, ridicată la rang de
lege, caracterul voliţional al acestui raport este evident.
Dacă acest aspect, care evidenţiază caracterul voliţional al raportului juridic
civil, este prezent în cazul oricărui raport juridic civil, se cuvine a se
sublinia că există raporturi juridice al căror caracter voliţional este pus în
evidenţă de încă un aspect. Este vorba de acele raporturi juridice civile care
se nasc din actele juridice civile (spre exemplu, contracte). În aceste cazuri,
acest aspect se concretizează în manifestarea de voinţă a părţilor, în
sensul creării raportului juridic, îl dublează pe primul, şi anume caracterul
voliţional al raportului juridic civil, astfle că se poate vorbi de un
caracter dublu voliţional. În astfel de situaţii, caracterul dublu voliţional al
raportului juridic civil este dat, pe de o parte, de voinţa statului, exprimată în
normele juridice civile, şi, pe de o altă parte, de voinţa părţilor, care au voit
să dea naştere raportului juridic tocmai încheind actul juridic.
Al doilea aspect al caracterului voliţional lipseşte în cazul raporturilor juridice
civile izvorâte din fapte juridice în înţeles restrâns (evenimente şi acţiuni
săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc
totuşi pentru că legea leagă de ele asemenea efecte).
Dacă acest al doilea aspect lipseşte, în cazul la care ne-am referit, în ceea ce
priveşte naşterea raportului,el poate fi prezent în ceea ce priveşte
stingerea lui, atunci când executarea obligaţiilor este voluntară, nu silită.
Spre exemplu, dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii se naşte raportul de
responsabilitate civilă delictuală, în temeiul legii (art. 998 Cod civil), raport în
al cărui conţinut intră obligaţia de reparare a prejudiciului. Deşi autorul
faptului ilicit n-a voit naşterea raportului juridic, el se naşte totuşi prin
voinţa legii. Autorul faptului ilicit poate, însă să stingă acel raport prin
executarea de bună-voie (voluntară) a obligaţiei de a repara prejudiciul
cauzat. Caracterul dublu voliţional este prezent, în acest caz, numai în ceea
ce priveşte stingerea raportului juridic civil, iar nu şi în ceea ce priveşte
naşterea.
După cum se arată în literatura de specialitate, posibilitatea părţilor de a
înlătura normele juridice supletive (care formează majoritatea normelor de
drept civil), reprezintă un caracter deosebit al rpaorturilor juridice civile,
întrucât, existând această posibilitate, părţile le pot înlocui, în limita
normelor imperative, cu clauze stabilite prin voinţa lor.
A. Ionaşcu în lucrarea sa intitulată ,,Drept civil - partea generală" , apărută la
Editura Didactică şi Pedagogică în anul 1963, pagina 34, spunea că
,,caracterul voliţional al raporturilor juridice civile rezultând din acte juridice
este...mai accentuat  în ce priveşte latura sa privind voinţa părţilor, căci
acesta se manifestă şi la  naşterea raportului, creându-l, şi la  
reglementarea lui, nu numai la  realizarea conţinutului,ca în celelalte
raporturi juridice".

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 32 ori

nota totala 10

autor: DAN


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales