TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Procesul legislativ ca factor de dereglare - Drept

 

 

 

Procesul legislativ ca factor de dereglare

 

 

 

 

 

şi inefectivitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În orice societate, eficienţa şi validitatea legislaţiei, concretizată în forţa ei

 

obligatorie, include două aspecte: primul se referă la gradul de legitimitate

 

şi credibilitate al acesteia, concretizată în acceptarea voluntară sau

 

 

forţată a normelor de drept, cel de al doilea include eficienţa regulii de drept

 

şi a legislaţiei în raport cu obiectivele şi funcţiile urmărite.

 

 

 

Nimeni nu poate contesta faptul că în perioada de tranziţie de la un regim

 

politic la altul şi în consens cu cerinţele imperioase ale creării unui stat de

 

drept, în România nu s-au produs transformări şi modificări esenţiale în

 

sistemul legislativ şi în legislaţie. Dar, aşa cum subliniază unii jurişti şi

 

sociologi, dacă orice epocă revoluţionară semnifică ,,întronarea legii" prin

 

restabilirea principiilor legalităţii, legitimităţii şi justiţiei sociale, un asemenea

 

proces îşi are propriile sale limite datorită unor cauze atât intrinseci,

 

 

aparţinând însăşi modului de elaborare şi aplicare al dreptului (legislaţie), cât

 

şi extrinseci de natură economică, politică, morală şi spirituală.

 

 

Juriştii evidenţiază trei criterii de validitate şi eficienţă a normelor juridice şi a

 

legislaţiei în general :

 

 

 

 

 

 

 

1) legalitatea, care se referă la coerenţa internă şi armonia axiologică a

 

discursului juridic. În raport cu acest criteriu, o normă juridică pentru a avea

 

generalitate şi permanenţă, trebuie să-şi găsească un loc determinat într-un

 

ansamblu unitar de reguli care formează un sistem definit prin logică internă ;

 

2) eficacitatea (efectivitatea), care se referă la capacitatea de performanţă

 

practică a normei juridice în raport cu scopurile urmărite, adică la potenţa

 

dreptului de a reprezenta o instituţionalizare raţională şi controlată a

 

 

procesului de schimbare socială. În raport cu acest criteriu, o lege este

 

validă dacă reuşeşte să normalizeze raporturile sociale nu în virtutea unor

 

reglementări apriorice sau valori abstracte, ci numai pe baza unor valenţe

 

raţionalizatoare ale vieţii practice, ale realizării unor obiective fundamentale

 

solicitate imperios de procesul scimbării ;

 

 

 

 

 

3) legitimitatea, care se traduce în câmpul juridic prin exigenţa asigurării

 

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi posibilitatea unei protecţii

 

sociale a indivizilor, ca şi prin includerea tuturor cetăţenilor, fără nici o

 

excepţie, la sistemul de drepturi, îndatoriri, obligaţii şi contribuţii.

 

 

În România, tranziţia spre relaţiile şi economia de piaţă nu a fost însă

 

însoţită de o legislaţie adecvată, aşa cum există în alte ţări, capabilă să

 

reglementeze modalităţile de realizare a reformei şi privatizării în domeniile

 

vitale ale economiei, afacerilor, operaţiunilor de import-export şi

 

 

financiar-bancare şi să prevină apariţia şi profilarea unor forme inedite de

 

delicte economice şi în domeniul afacerilor şi chiar de crimă organizată.

 

De aceea, nici unul dintre criteriile amintite anterior privind validitatea şi

 

eficienţa legislaţiei nu-şi regăsesc o expresie adecvată în dinamica procesului

 

legislativ de după decembrie 1989, în special în domeniul prevenirii şi

 

combaterii fenomenului de corupţie. Astfel, în ceea ce priveşte primul

 

criteriu referitor la coerenţa internă a normelor juridice, o bună parte din

 

legile elaborate până în prezent nu întrunesc condiţiile de tehincă legislativă,

 

neglijând, totodată, schimbările şi tendinţele evolutive în diferite domenii

 

economice şi sociale. De aceea, cele mai controversate legi (cum ar fi, de

 

pildă, legea privatizării, legea înfiinţării de societăţi pe acţiuni cu capital de

 

stat sau privat, legea investiţiilor etc.) au fost elaborate şi promulgate într-un

 

timp extrem de scurt şi, fără a fi pregătite de alte acte normative care să ofere

 

premise pentru evitarea erorilor de interpretare, a echivocurilor şi a

 

 

confuziilor deliberate, a nenumăratelor abuzuri care se fac astăzi resimţite în

 

practică. Din acest motiv, s-a extins sensibil sfera delictelor şi crimelor

 

economice şi în domeniul afacerilor, concretizate în acte de escrocherie şi

 

abuz de încredere, concurenţă necinstită, evaziune fiscală şi falsuri de tot

 

felul, încălcări bancare şi de bursă, infracţiuni vamale, crearea de organizaţii

 

şi societăţi fictive, metode de ,,spălare" a banilor etc. Nu au fost abrogate

 

sau modificate o serie de acte normative consfinţind drepturile exagerate ale

 

statului asupra proprietăţii publice, astfel că, paradoxal, legi fundamentale

 

pentru o nouă configuraţie a economiei de piaţă par să coexiste cu

 

 

reglementări promulgate sub vechiul regim.

 

 

 

 

În ceea ce priveşte cel de al doilea criteriu, cel al efectivităţii legii, nici acesta

 

nu se realizează în mod adecvat în activitatea legislativă, multe prescripţii

 

normative fiind elaborate în perioada de ,,provizorat" legislativ ce a intervenit

 

după decembrie 1989. Din acest punct de vedere, reforma legislativă nu a

 

produs încă eficacitatea scontată a regulilor de drept pentru a preveni şi

 

combate multiplele manifestări deviante şi delincvente amplificate, astăzi, la

 

un nivel fără precedent în societatea românească, între care se înscriu

 

abuzurile, ilegalităţile, escrocheriile, corupţia şi frauda. O asemenea stare

 

infracţională nu rezultă, aşa cum s-ar putea crede, numai din cadrele

 

 

exterioare ale legii, ci este generată chiar de modul contradictoriu şi echivoc

 

de formulare a unor legi, astfel că, de multe ori, elaborarea unor reglementări

 

implică încălcarea altora. Se pot oferi suficiente exemple în acest sens, cum

 

ar fi, de pildă, prescripţiile normative referitoare la operaţiunile de

 

 

import-export sau de finanţare a societăţilor pe acţiuni, la cele de fixing

 

valutar sau la cele de fixare a tarifelor în domeniul turismului etc. Deşi

 

asemenea legi urmăresc finalităţi ce privesc combaterea formelor de

 

 

îmbogăţire ilegală sau de combatere a speculei , corupţiei sau camătei, ele

 

sunt insuficient fundamentate din punctul de vedere al tehnicii legislative,

 

echivoc şi imprecis formulate juridic şi insuficient protejate faţă de

 

 

eventualele violări şi încălcări din partea indivizilor, agenţilor economici,

 

funcţionarilor şi instituţiilor publice. De aceea, atunci când printr-o lege

 

urmează ,,să se determine cantitativ relaţiile dintre indivizi, să se fixeze prin

 

lege limite precise de preţuri (salarii, dobânzi, chirii) sau limitări în timp (ore

 

de muncă) sau cifrarea în timp şi spaţiu (distanţa dintre proprietăţi, viteza

 

automobilelor), legiuitorul ori nu precizează şi astfel organizează nesiguranţa,

 

ori precizează şi, în acest caz, cifra riscă să fie arbitrară, prea uniformă sau

 

depăşită de evoluţia faptelor" (E. A. Poulopol, ,,Organizarea de garanţii

 

juridice împotriva arbitrariului legislativ", în ,,Arhiva pentru Ştiinţă şi

 

 

Reformă socială", 1936, p. 591).

 

 

 

 

 

 

Alteori, legi de importanţă esenţială pentru realizarea procesului de reformă

 

au fost promulgate fără nici un fel de preocupare pentru consecinţele lor

 

practice, fără pregătire informaţională prealabilă, fără cunoaşterea

 

 

realităţilor sociale şi, mai ales, fără nici o consultare a specialiştilor şi a

 

experţilor diferitelor domenii de aplicare. Dacă numeroase reforme

 

 

legislative care au loc în alte ţări îşi bazează reglementările lor pe cercetări

 

riguroase desfăşurate de sociologi, jurişti sau economişti, o serie de legi

 

importante promulgate la noi, în absenţa contribuţiei specialiştilor, de către

 

parlamentari care, fără a avea, de cele mai multe ori, pregătirea necesară în

 

materie de drept, au fost preocupaţi, în primul rând, de asigurarea expresiei

 

formale a legii, cu neglijarea consecinţelor ei directe şi ignorând faptul că, în

 

pofida numeroaselor critici, dreptul reprezintă o ştiinţă şi o artă care-şi are

 

propriul său limbaj şi propriile sale exigenţe.

 

 

 

 

În ceea ce priveşte cel de al treilea principiu menţionat, legitimitatea

 

 

discursului juridic, trebuie menţionat că o serie de legi au fost promulgate de

 

parlament, nu ca o expresie a voinţei generale a cetăţenilor, ci, adeseori, ca

 

un exerciţiu de putere concretizat în prevalenţa unor interese politice sau de

 

partid, inevitabil conflictuale, conjunctuale sau contingente. Practica

 

 

parlamentară din Romania demonstrează că procedurile de adoptare a

 

legilor se desfăşoară, de multe ori, fără a se ţine seama de necesităţile

 

dialogului real între putere şi opoziţie, ale unui consens real exercitat în

 

interesul întregului electorat, şi nu doar al unei părţi din el, fie ea şi majoritară.

 

Principiile supremaţiei legii şi apărării legalităţii trebuie acceptate şi respectate

 

de toate organizaţiile şi instituţiile statului, funcţionar publici, indivizi şi

 

grupuri sociale, întrucât reprezintă principalele garanţii de realizare şi

 

 

menţinere a ordinii sociale şi normative şi de protejare a principalelor drepturi

 

şi libertăţi individuale. Supunerea la lege este o necesitate socială - preciza

 

celebrul constituţionalist francez Léon Duguit - ,,dar fiecare este liber să

 

aprecieze valoarea unei legi şi să facă ce este posibil fără a recurge la violenţă

 

pentru a se sustrage de la o lege pe care o consideră contrarie dreptului, ca

 

şi la executarea unui act pe care-l consideră ilegal" ( Léon Duguit, ,, Traité de

 

Droit Constitutionnel" , tome III, Paris, 1920, p. 745 ). Faţă de legile care nu

 

ţin seama de nevoile şi aşteptările indivizilor sau care protejează pe unii,

 

defavorizându-i pe alţii, soluţiile preconizate de specialişti constau în

 

adoptarea unor forme de rezistenţă legitimă ( pasivă sau manifestă) din

 

partea opiniei publice şi în instituirea unor garanţii preventive şi sancţionatorii

 

faţă de indivizii care le încalcă.

 

 

 

 

 

 

Există numeroase alte exemple care demonstrează că, departe de a

 

 

reprezenta un factor moderator al intereselor sociale divergente şi o

 

 

modalitate adecvată de raţionalizare a vieţii sociale româneşti, legislaţie

 

adoptată în perioada de tranziţie în Romania nu face altceva decât să

 

amplifice intensitatea unor acte de corupţie, fraudă sau înşelăciune. Loc al

 

unor interese sociale, în mod inevitabil divergente, legea trebuie să devină şi

 

în societatea românească, la fel ca şi în alte societăţi dezvoltate, un factor

 

raţional de reglare socială a trebuinţelor, aspiraţiilor, drepturilor şi libertăţilor

 

fundamentale şi nu manifestarea unui exerciţiu de putere care transformă

 

practica legislativă într-un ritual al manifestarilor de interese politice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Powered by http://www.referate-lucrari.com

 

Referate,Lucrari de diploma,Licenta,Carti,Teste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 4 ori

nota totala 0

autor: DAN


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales