TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Procesul civil - Filozofie

CUPRINS

 

1.     CONSIDERAŢII GENERALE
A.   Definire şi clasificare
B.   Convenţii asupra probelor
C.   Subiectul, obiectul şi sarcina probei
D.   Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor
E.   Asigurarea probelor

 

2.     PROBA PRIN ÎNSCRISURI
A.   Noţiune şi clasificare
B.   Înscrisuri autentice
C.   Înscrisuri sub semnătură privată
D.   Alte înscrisuri
E.   Administrarea probei prin înscrisuri

 

3.     PROBA PRIN DECLARAŢIILE MARTORILOR
A.   Admisibilitatea probei cu martori
B.   Persoane care pot fi ascultate ca martori
C.   Administrarea probei cu martori
D.   Aprecierea probei cu martori

 

4.     MĂRTURISIREA (RECUNOAŞTEREA)
A.   Noţiunea, natura juridică şi caracterele mărturisirii
B.   Felurile mărturisirii
C.   Admisibilitatea mărturisirii
D.   Indivizibilitatea mărturisirii
E.   Administrarea. Interogatoriul
F.    Puterea doveditoare. Efecte

 

5.     PREZUMŢIILE
A.   Noţiuni. Clasificare
B.   Prezumţii legale
C.   Prezumţii simple
D.   Prezumţii simple
E.   Prezumţii relative
          6.  INCHEIERE.

 

 

 

1.     CONSIDERAŢII GENERALE

 

 

 

Instituţia probelor este calificată ca o instituţie centrală a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protecţia şi ocrotirea drepturilor subiective civile. Încă din dreptul roman s-a consacrat adagiul “idem est non esse et non probari”, deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una.Tocmai de aceea se vorbeşte despre un drept subiectiv procesual- dreptul la probă, care dublează şi întăreşte dreptul subiectiv substanţial.

Considerând că un proces este un duel al probelor părţilor, putem spune că probele au importanţă atât pentru judecător cât şi pentru părţi.
Întrucât nu poate rezolva litigiul dedus judecăţii numai pe baza afirmaţaiilor părţilor, acestea trebuind să fie dovedite, urmează ca pe baza acestora judecătorul să-şi formeze convingerea intimă şi să pronunţe hotărârea. În prezent, judecătorul nu se poate refugia în spatele insuficienţei probei pentru a respinge o cerere, chiar dacă în trecut era inactiv în căutarea probelor. Judecătorul va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc, obligaţie înscrisă în art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelată cu dispoziţia înscrisă în art. 129 alin. 2.
Cât priveşte partea, nu este suficient să fie sau să se pretindă titularul unui drept pentru a obţine o satisfacţie în faţa instanţei. Deşi dreptul subiectiv nu depinde în existenţa sa de probă, există totuşi o dependenţă pe planul eficacităţii, întrucât absenţa probei nu permite titularului probei să invoce în mod eficace dreptul său şi să obţină recunoaşterea efectelor juridice care îi sunt ataşate.

 

 

A.   DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA PROBELOR

 

 

Prin probă se înţelege mijlocul juridic de stabilire a existenţei unui act sau fapt juridic şi prin aceasta a dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile.
În mod obişnuit, noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (precum înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia din părţi, expertiza, cercetarea la faţa locului), prin care se poate dovedi un fapt.
În sens larg, prin probă se înţelege acţiunea de stabilire a existenţei sau a inexistenţei unui anumit fapt, mijlocul legal prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit ori rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă.

 

Probele sunt clasificate, în funcţie de mai multe criterii:    

 

1.     după cum se administrează în faţa instanţei sau în afara ei, probele pot fi judiciare şi extrajudiciare.

 

2.     după natura lor, probele se clasifică în probe materiale şi personale. Probele materiale sunt lucruri concrete care dovedesc raportul dedus judecăţii sau contribuie la dovedirea lui. Probele personale sunt fapte ale omului, care pot fi: pozitive (declaraţii orale sau înscrisuri), negative sau de abţinere (ascunderea sau distrugerea unui înscris sau lipsa unui interogatoriu), de raţionament (ca în cazul prezumţiilor legale şi al celor simple).

 

3.     după caracterul original sau derivat, probele sunt primare (imediate, nemijlocite) care implică un raport nemijlocit între probă şi fapt şi probe secundare (mediate, mijlocite) care provin din a doua sau a treia sursă.

 

4.     după modul în care judecătorul percepe faptele, probele se împart în probe constând în rezultatul perceperii personale a faptelor de către judecător (cercetarea la faţa locului) şi probe constând în perceperea faptelor de către alte persoane (dispoziţia martorului)

 

5.     după cum faptul probator duce sau nu direct la stabilirea faptului principal, probele pot fi directe (cele care dovedesc prin ele însele raportul dedus judecăţii) şi indirecte (cele care dovedesc un fapt vecin ţi conex, din a cărui cunoaştere se trage concluzia existenţei raportului juridic litigios).

 

 

 

B.   CONVENŢII ASUPRA PROBELOR

 

 

Prin convenţii asupra probelor se înţeleg acele acorduri de voinţă prin care părţile se abat, derogă, de la normele legale ale probaţiunii judiciare, fie anterior unui proces, fie în cursul unui proces civil.
Deşi nu există o reglementare oficială a acestei materii, există totuşi izolat o dispoziţie legală în Codul civil, art.1191, al. 3, in acest sens.
 

 

C.   SUBIECTUL, OBIECTUL ŞI SARCINA PROBEI

 

 

SUBIECTUL probei este judecătorul, întrucât probele au menirea de a-l convinge pe judecător asupra existenţei sau inexistenţei raportului juridic dedus justiţiei. Astfel, o influenţă deosebită are retorica avocaţilor cât şi experienţa judecătorului ca om şi ca profesionist.

 

OBIECT al probei sunt faptele juridice şi actele juridice care au creat şi modificat raportul juridic dedus juridic, ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia şi au dat dreptul de a ccere constatarea nulităţii actului juridic, anularea, rezilierea acestuia, etc. faptele care trebuie dovedite pot fi materiale sau psihologice, pozitive ori negative. Obiectul probei îl constituie deci elementul de dovadă pentru a demonstra existenţa unui drept subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.

 

SARCINA probei revine celui care face o propunere (afirmaţie) înaintea judecăţii, deoarece trebuie să o dovedească.

Deci, in procesul civil, sarcina probei este împărţită între reclamant (pentru a-şi dovedi pretenţiile) şi pârât (pentru a dovedi netemeinicia pretenţiilor reclamantului), la care se adaugă şi rolul activ al instanţei (care poate ordona probe din oficiu, chiar dacă părţile se împotrivesc).

 

 

 

 

D. REGULI COMUNE PRIVIND ADMISIBILITATEA, ADMINISTRAREA ŞI APRECIEREA PROBELOR

 

 

În cadrul procesului civil, instanţa trebuie să examineze admisibilitatea probelor, apoi să le administreze pe cele încuviinţate, şi cu ocazia deliberării, să aprecieze probele administrate.

În privinţa admisibilităţii probelor, există anumite condiţii care trebuie îndeplinite şi anume:
1.     proba să fie legală, adică să nu fie oprită de legea materială sau de cea procesuală (exemplu, art 612, alin. final C.pr.civ).
2.     proba să fie verosimilă, adică să tindă la dovedirea unor fapte reale, posibile, credibile, să nu contrazică legile naturii.
3.     proba să fie utilă (proba este inutilă când tinde la dovedirea unor fapte incontestabile).
4.     proba să fie pertinentă, adică să aibă legătură cu obiectul procesului.
5.     proba să fie concludentă, să ducă la rezolvarea cauzei respective. Este posibil ca o probă să fie pertinentă, dar să nu fie concludentă.

 

În legătură cu administrarea probelor trebuie examinate trei aspecte:    

 

1. Propunerea probelor se face de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare
2.     Încuviinţarea probelor. Asupra probelor impuse de părţi instanţa se pronunţă printr-o încheiere motivată, atât în caz de admitere cât şi în caz de respingere a acestora.
3.     Administrarea probei se face în faţa instanţei de judecată, în ordinea statornicită de aceasta.
         
          Aprecierea probelor constă în operaţiunea mentală făcută de instanţă pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor împreună.
         
Este de remarcat că toate probele se apreciază liber.

 

 

D.   ASIGURAREA PROBELOR


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 92 ori

nota totala 1

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales