TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

O mica istorie a poluarii si a organizatiilor antipoluare - Chimie

1.   O mică istorie a poluării şi a
organizaţiilor antipoluare

 

 

Este interesant de remarcat că atitudinea oamenilor fată de mediu nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul existentei umanitătii. O multime de documente atestă exploatarea iratională a pădurilor (Grecia, China), degradarea solurilor, distrugerea unor specii (eroii din Mahabharata ard o pădure intreagă cu animalele din ea cu tot). Diferenta intre noi şi strămosii nostrii este legată de capacitătile noastre sporite atit de a distruge cat şi de a ingriji mediul. De-a lungul timpului prin ocuparea extensivă a planetei calitatea aerului şi a apei s-a degradat, grosimea stratului de ozon a scăzut, punand intr-o stare critică intreaga planetă. Toate acestea au dus la cresterea ingrijorării legate de deteriorarea mediului.

Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului inconjurător au fost oamenii de stiintă din secolul XIX care, confruntati cu urbanizarea şi  industrializarea galopantă au incercat să stopeze actiunile destructive şi să educe oamenii în domeniul stiintelor naturale şi a protectiei mediului.

Din punct de vedere istoric conceptul de protectie a naturii a apărut prima oară la mijlocul secolului XIX la biologi (Humbold, Darwin, Wallace) şi la romantici (Wordsworth, Emerson, Thoreau).
Prima societate de protectie a naturii atestata a fost fondată în Anglia în 1865 sub numele Commons, Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare – Alkali Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863. In 1864 Congresul Statelor Unite hotărăste că Valea Yosemite să devină o zonă recreatională iar în 1872 se stabileste primul parc national la Yellowstone.

Prima jumatate a secolului XX

Continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA). Apare în SUA în 1935 Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea eroziunii acelerate. Dupa 1945 se infiintează primele organizaţii internationale care se preocupă şi de problemele mediului inconjurător:
1945 – ONU (Organizaţia Natiunilor Unite )
1945 – FAO (Food and Agricultural Organisation)
1956 – Uniunea Internatională pentru conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale

1961 – World Wildlife Found

Anii 1960 – 1980

Anii 60 au fost marcati de impactul tehnologiilor de război (incluzand şi tehnologia nucleară) asupra mediului şi de utilizarea produselor chimice devastatoare. Generatiile anilor 60 s-au format în contextul miscărilor pacifiste şi a unor miscări de protectie a mediului precum Campania pentru dezarmare nucleară, Miscarea pentru drepturi civile (SUA) . Apar primele organizaţii nonguvernamentale (NGO) implicate în protectia mediului (Sierre Club).

Are loc prima celebrare a Zilei Pămantului (Earth Day) 21 martie 1970 cand au loc mitinguri în toată America cu implicarea oficialitătilor şi cu fonduri federale. Incepand din anul 1970 Ziua Pămantului a devenit o zi internatională.

In anii 70, miscarea ecologică s-a dezvoltat în continuare, ajungandu-se la creerea organizaţiilor Greenpeace şi Friends of the Earth.

In anii 80 se conturează primele propuneri legate de dezvoltarea durabilă ca urmare a aparitiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar că trebuie stabilite bariere în calea potentialului destructiv al unor descoperiri stiintifice.

In 1984 are loc un tragic accident în Bhopal (oras din India Centrală), unde o fabrică de pseticide a companiei americane Union Carbid a explodat. Au fost inregistrati mii de morti iar impactul asupra mediului a putut fi simtit şi 15 ani mai tarziu. In 1986 a explodat un reactor nuclear al centralei nuclearo-electrice de la Cernobal, Ucraina, fostă Uniune Sovietică. S-au inregistrat peste 100000 morti şi imense degradări ale mediului. În 1987 a fost confirmată pentru prima dată existenta unei găuri în stratul de ozon.
            Anii 1990

În 1991 are loc Războiul din Golf care duce la mari pierderi de vieti omenesti şi catastrofe ecologice.

            În 1993, Summitul de la Rio al Natiunilor Unite dezbate criza contemporană şi mai ales impactul ei asupra mediului. Se angajează primul plan de actiune globală Agenda 21. în capitolul 36 al Agendei 21 se afirmă rolul cheie al educatiei ecologice.

La 6 ani după Summitul de la Rio, cu tot entuziamul care a dus la adoptarea Agendei 21, ea este în cea mai mare parte un esec. Au fost depuse eforturi mari de către unele state, organizaţii sau corporatii. Opinia publică este saturată cu informatii legate de mediu (in general în tările occidentale) dar mobilizarea în jurul cauzei a scăzut. Actiunile pentru mediu par a fi în retragere peste tot cu exceptia Peninsulei Scandinave.

Ca rezultat al Conferintei de la Rio a apărut GEF (Global Environment Facility) care reprezintă un mecanism de finantare ale unor proiecte legate de mediu şi dezvoltare în diferite părti ale lumii. Finantatorii GEF sunt Banca Mondială, UNDP (Programul natiunilor unite pentru dezvoltare) şi UNEP (Programmul natiunilor unite pentru mediu).

UNEP contribuie cu experientă stiintifică şi selectează ariile proiectelor GEF, UNDP face legătura intre mediu şi dezvoltare, Banca Mondială este responsabilă de proiectele de investitii.

Directiile în care actionează GEF sunt:

  • reducerea efectului de incălzire globală
  • protectia biodiversitatii
  • protectia apelor internationale
  • reducerea efectului de epuizare a ozonului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.   Poluarea atmosferică

 

 

Poluarea atmosferică reprezintă contaminarea atmosferei cu deseuri gazoase, lichide sau solide sau cu produse care pot periclita sănătatea oamenilor, a animalelor şi a plantelor.

 

Cauzele poluării atmosferice şi principalii poluanţi

             

In fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante care sunt eliberate în atmosferă

Poluanţii primari sunt emanati direct în atmosferă, de exemplu dioxidul de sulf, particulele de funingine şi oxizii de azot. Poluanţii secundari sunt produsi prin reactii intre poluanţii primari.

 

 

Principalii poluanţi:

Monoxidul de carbon (CO).Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie contin carbon sub formă de combinatii chimice, care se oxidează, transformandu-se în gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă.

Monoxidul de carbon se formează în mod natural în metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se răspandeste în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul razelor UV.

            67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completă decat dacă motoarele merg în plină viteză.

Monoxidul de carbon este un găz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plămani şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de fixare este de 240 de ori mai importanta decat cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de saturatia sangvină, de cantitatea de CO din aer şi de volumul respirat.

Gazul carbonic (CO2), cel mai important din ciclul carbonului, in cantitati mici este inofensiv şi aduce Carbonul necesar fotosintezei. CO2, sub formă de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiatiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pămantului, ceea ce provoacă o reancălzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosferă foarte bogata în CO2, temperatura atinge 470° C.

Clorofluorocarbonatii (CFC) au fost dezvoltati de USA în anii 1920 pentru a inlocui amoniacul şi dioxidul de sulf ca gaz de răcire . Au fost dezvoltati ca să acopere cererea de gaze de racire, inerte chimic, necorozive şi netoxice.

In principal au fost utilizate patru tipuri de CFC (CFC-11, CFC-12, CFC-22, CFC-113). Compania care i-a produs initial a fost compania Du Pont. Mai tirziu cererea de CFC a crescut foarte mult fiind utilizati în sistemele de aer conditionat, sprayurile cu aerosoli, stergerea echipamentelor electronice. Productia de CFC a crescut continuu în SUA şi Europa până în anii 1980. Se estimează că 85% din productia totală de CFC-11 şi CFC-12 a scăpat în atmosferă. Desi emisiile de CFC sunt mai puternice în tările dezvoltate, datorită difuziei atmosferice toată planeta este afectată la fel. Datorită inertiei chimice a CFC practic toată masa de CFC va reactiona numai cu ozonul din stratosferă.

Plumbul (Pb) şi compusii săi sunt adăugati la petrol pentru a obtine combustibili.Cea mai mare parte din aceste substante nu sunt arse complet şi sunt eliberate în atmosferă prin  tevile de esapament ale masinilor. Plumbul este eliberat în atmosferă atat în timpul proceselor industriale cat şi prin folosirea pesticidelor şi insecticidelor. Creierul şi sistemul nervos sunt grav afectate, ducand la aparitia unor deviatii de comportament şi pierderi ale memoriei.

Fluorurile sunt eliberate în atmosferă în timpul procesului de producere a ingrăsămintelor. Acestea dăunează grav plantelor, şi implicit animalele ierbivore şi oamenilor dacă acestea consumă plante sau legume care contin o mare cantitate de fluoruri. Fluorurile prezente în cantităti mici în organism ajută la prevenirea cariilor. în cantităti mici se găsesc chiar şi în apa de băut.

 

Funinginea, monoxidul de carbon, dioxidul de sulf şi oxizii de azot sunt poluanţii primari produsi în principal prin arderile de combustibili fosili în centralele energetice, precum petrolul şi cărbunele. în fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intră în compozitia atmosferei prin aceste procese.

O semnificativă parte a industriei şi a transporturilor se bazează pe combustibili fosili. Pe măsură ce acesti combustibili sunt consumati, în atmosferă sunt eliminate particule chimice de materii poluante. Combustia cărbunelui, a petrolului şi a benzinei este răspunzătoare pentru majoritatea poluanţilor atmosferici. Alte materiale poluante pot avea sursa de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinăriile petrolifere, uzinele de ciment şi cele în care se obtine acidul azotic şi acidul sulfuric. Aceste chimicale interactionează intre ele dar şi cu razele ultraviolete cu intensităti periculoase.

 

Surse industriale de poluare cu praf, fum şi cenuşă
Industria
Sursa de poluare
Produsul poluant
Oţelării.
Furnale, maşini de sintetizare.
Oxizi de fier, fier, fum.
Turnătorii de fontă.
Furnale
Oxid de fier, praf, fum, fumuri de ulei.
Metalurgia neferoasă.
Furnale şi topitorii.
Fum, fumuri de ulei şi metale.
Rafinării de petrol.
Regeneratori de catalizatori, incineratori de nămoluri.
Praf de catalizator, cenuşă de nămol.
Fabrici de hârtie.
Cuptoare de recuperare a chimicalelor,cuptoare de calcar.
Prafuri de chimicale.
Sticlă şi fibre de sticlă.
Manipularea materiilor prime, cuptoare de sticlă, tragerea firelor.
Praf de materii prime, ceaţă de acid sulfuric, oxizi alcalini, aerosoli de răşini.

 

 

 

 

 

 

 

Consecintele poluării atmosferice

 

·        Distrugerea stratului de ozon

 

In 1985 specialistii care cercetează atmosfera, au adus la cunostintă un fapt deosebit de important: primavara continutul de ozon deasupra statiei Halli-Bei din Antarctida s-a micsorat cu 40% din anul 1977 până în anul 1984. Această descoperire a fost confirmată şi de alti cercetatori, care au demonstrat că regiunea cu continut redus de ozon se intinde dincolo de hotarele Antarctidei şi se află la o distantă de la 12 până la 24 km. Cercetările au demonstrat că deasupra Antarctidei există "o gaură" de ozon. La inceputul anilor 80 după măsurările de pe satelitul "Nimbus-3" o asemenea gaură a fost descoperită şi deasupra Arcticii, numai că era de dimensiuni mai reduse, iar continutul de ozon s-a micsorat cu 9%. în medie pe glob, continutul de ozon s-a micsorat cu 5%.
Continutul redus de ozon are consecinte grave pentru sănătatea omului. Fiind în atmosferă în cantitate de 0,0001%, are actiune distructivă asupra celulelor organismelor vii. Scăderea concentratiei ozonului cu 1% duce la sporirea intensitătii razelor ultraviolete deasupra solului cu 2%. După modul de actiune asupra organismelor vii, razele ultraviolete sunt apropiate de razele ionizante insă, din cauza lungimii de undă mai mari decât la gama-raze, nu pot pătrunde adânc în tesuturi. De aceea, el afectează numai suprafata organelor. Razele ultraviolete au energie destulă pentru distrugerea ADN-ului, moleculelor organice, ceea ce poate provoca cancerul pielii, cataractă, melanină şi imunodeficientă. Provoacă, de asemenea, arsuri pe piele şi retină.
Razele ultraviolete sunt slab absorbite de apă. De aceea, ele prezintă un pericol mare pentru ecosistemele marine. Experientele au demonstrat că planctonul, în timpul măririi intensitătii UV, poate să dispară. Planctonul reprezintă prima treaptă în lantul trofic, adică sunt producători, de care depind toate celelalte trepte ale lantului trofic. Se poate spune că lipsa planctonului din mări şi oceane poate duce la disparitia vietii din aceste ecosisteme. Plantele sunt mai putin sensibile, dar la o mărire a dozei UV pot să fie afectate.

Prima idee despre actiunea distrugătoare asupra ozonului a fost formulată la sfârsitul anului 1960, precum că pericol pentru stratul de ozon constituie emanarile vaporilor de apa şi NOx din motoarele supersonice ale avioanelor şi rachetelor. Oxizii de azot, de asemenea, erau considerati periculosi pentru stratul de ozon, deoarece sunt instabili şi se descompun în straturile inferioare ale atmosferei.

In 1974 M. Molina şi F. Roulend de la Universitatea din California (S.U.A.) au arătat ca în Irvin clorofluorocarbonatii (CFC) pot avea actiune distrugătoare asupra stratului de ozon. Mai mult de 60 de ani CFC se folosesc ca refrigirenti în frigidere şi conditionere, propelenti pentru amestecuri de aerosol, în timpul curătirii chimice a hainelor. Cândva au fost considerate drept substante chimice ideale şi practice, deoarece sunt foarte stabile şi neactive. Aceasta inseamna că ele sunt netoxice. Când moleculele de CFC ajung la 25 km deasupra Pamântului, unde concentratia de ozon este maximă, moleculele sunt predispuse actiunii intensive a razelor ultraviolete, care transformă moleculele active de CFC în stare normală în radicali cu o reactivitate foarte mare. CFC transportă clorul de pe suprafata solului prin troposferă şi alte straturi inferioare ale atmosferei, unde legăturile inerte ale clorului se distrug, spre stratosferă, unde concentratia de ozon este mai mare.

În timpul descompunerii ozonului, clorul joacă rolul unui catalizator. Din această cauza, un atom de clor poate descompune până la 100.000 de molecule de ozon, inainte ca atomul de clor să fie inactivat sau transportat în troposferă. Cercetările au demonstrat că în lipsa oxizilor de azot distrugerea ozonului de către clor este mai răpidă. în prezent în aer se aruncă milioane tone de CFC. Se consideră că durata de viată în atmosferă a celor mai raspândite CFC freon-11 (CFCl3) şi freon-12 (CF2Cl2) constituie respectiv 75 şi 100 de ani.

Din 1978 în SUA s-a interzis folosirea CFC în aerosoli. În septembrie 1987 la Montreal au participat 23 de tări, care au semnat o conventie, care prevedea reducerea folosirii CFC. Conform conventiei, pâna în 1999 tările dezvoltate trebuiau sa scadă intrebuintarea CFC până la jumătate din nivelul anului 1986. Pentru folosirea în aerosoli a fost găsit un nou inlocuitor al CFC – amestecul de propan-butan. După proprietătile fizice se aseamană cu freonul, dar este extrem de inflamabil. Astfel de aerosoli se prepară în multe tări, chiar şi în Rusia. O problema primordială este fabricarea frigiderelor – a doua dupa folosirea freonilor. Aceasta constă în aceea că din cauza polaritătii moleculei, CFC au o temperatură inaltă de evaporare. în prezent un bun inlocuitor al freonilor constituie amoniacul, care insă este toxic.

Prognozele timpurii, care prezic, de exemplu, că în cazul mentinerii nivelului de emănări ale CFC, la mijlocul sec. XXI continutul de ozon poate să scadă de 2 ori, poate că au fost pesimiste. în primul rând, gaura deasupra Antarcticii e cauza proceselor meteorologice. Formarea ozonului are loc în lipsa UV şi în timpul noptii polare nu are loc. Iarna, deasupra Antarcticii se formează furtuni, care impiedică pătrunderea maselor de aer bogate în ozon în regiunile temperate. De aceea, spre primavară o cantitate neinsemnată de clor activ poate să aibă o actiune nefastă asupra stratului de ozon. Practic, asemenea furtuni lipsesc deasupra Arcticii. De aceea, la polul nordic scăderea concentratiei de ozon este destul de mică. Deci, CFC poate să cauzeze scăderea evidenta a concentratiei de ozon numai în anumite conditii atmosferice a Antarcticii, iar pentru un efect evident în zone moderate concentratia de clor activ trebuie să fie mult mai mare.

 

·        Ploaia acidă

 

In secolul XX, aciditatea aerului şi ploaia acidă au ajuns să fie recunoscute ca o amenintare capitală la adresa calitătiii mediului. Cea mai mare parte a acestei acidităti este produsă în tările industrializate din emisferă nordică: SUA, Canada, Japonia şi majoritatea tărilor din Europa de Est şi de Vest.

Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viată, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insă mai vizibile în lacuri, răuri şi păriuri şi la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoară practic orice forma de viată. La inceputul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acidă. Cele mai grave probleme au existat în Norvegia, Suedia şi Canada.

Amenintarea reprezentată de ploaia acidă nu e limitată de granitele geografice, căci vănturile transportă substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetările au confirmat faptul că poluarea provenită de la centralele electrice care functionează cu cărbuni în centrul şi vestul SUA erau cauza principală a marilor probleme legate de ploaia acidă în estul Canadei şi nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limitează la mediul natural. Structuri de piatră, metal sau ciment au fost şi ele afectate sau chiar distruse.

Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colosseum-ul din Roma, prezintă semne de deteriorare datorate ploii acide.

Oamenii de stiintă folosesc ceea ce se cheamă factorul pH pentru a măsura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scară de la 0 la 14, 0 reprezintă cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apă distilată care nu contine nici acizi nici baze, are pH 7 sau neutru.

Dacă nivelul pH-ului în apă de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerată acidă. Ploile din estul SUA şi din Europa au adesea un pH intre 4.5 şi 4.0. Pentru cresterea aciditătii aerului sunt responsabili dioxidul de sulf, acizii de azot şi acidul clorhidric. Acesta din urma este eliberat de combustia PVC-ului în momentul incinerării deseurilor. Acest gaz se dizolvă în apă, transformăndu-se în acid clorhidric.

 

  • Smogul

 

Inainte de epoca automobilului smogul provenea de la arderea cărbunilor şi situatia era atat de gravă incat la inceputul secolului XX felinarele de pe străzile Londrei erau aprinse prin jurul amiezii din cauza faptului că smogul şi praful intunecau cerul.

            In zilele noastre, arderea gazolinei în motoarele automobilelor este principala sursă de smog în majoritatea regiunilor. Cu ajutorul razelor solare, oxizii de azot şi componentele organice volatile reactionează în atmosferă pentru a produce smogul fotochimic. Smogul contine ozon, un compus al oxigenului alcătuit din molecule cu trei atomi de oxigen. Ozonul prezent în stratele joase ale atmosferei este otrăvitor şi pentru a determina severitatea smogului cercetătorii trebuie să măsoare mai intăi cantitatea de ozon aflată în aer.

In prezenta umiditatii atmosferice, dioxidul de sulf şi oxizii de azot se transformă în picături de acid pur, ce plutesc în norul de smog. Acesti curenti de aer acizi atacă plămănii şi distrug orice, în functie de cantitatea de acid, de la materiale usoare pană la marmură şi metal. în mari orase din jurul lumii monumente pretioase, inclusiv Parthenon din Atena şi Taj Mahal din India, poartă amprenta smogului acid.

Smogul ingreunează vizibilitatea şi afectează sistemul respirator al copiilor, batranilor şi al celor care suferă de astm sau chiar de boli de inimă. Poate provoca dureri de cap, ameteală şi stări de vomă, şi în cele mai grave cazuri moartea persoanei afectate din cauza intoxicării cu dioxid de carbon

 

 

 

·        Efectul de seră

 

Pămăntul este incălzit cu ajutorul energiei  provenite de la Soare. Cănd aceasta energie ajunge în atmosferă Pământului, o parte din ea este reflectata inapoi în spatiu, o mica parte este absorbita şi restuil ajunge pe Pământ incalzind suprafata.

Dar cand energia produsa de caldura Pământului se intoarce, se intampla ceva diferit. în loc ca aceasta energie sa treaca prin atmosferă şi sa ajunga în spatiu, o mare parte din aceasta energie este abosrbita de gazele din atmosferă. Acest lucru ajuta la pastrarea unei temperaturii adecvate vietii pe Pamnt.

Deci atmosfera Pământului permite patrunderea razelor solare pentru a incalzi Pământul dar capteaza caldura care porneste dinspre Pământ catre spatiu. Actioneaza asemenea unei sere, numai ca în cazul serei este folosita sticla ci nu gazul, tocmai din acest motiv se numeste efect de sera.

Gazele din atmosferă, care sunt responsabile cu mentinerea unei temperaturi normale pe Pământ, sunt dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, ozonul şi vaporii de apa toate provenite pe cale naturala. Dar daca aceste gaze sunt prezente în cantitati prea mari atunci este absorbita prea multa caldura şi acest fenomen duce la cresterea temperaturii pe Pământ.

Carbunele, petrolul şi gazele naturale, toate sunt folosite de catre om drept combustibili. Se numesc combustibili fosili pentru ca formarea lor a durat mii de ani. Ele contin cantitati mari de carbon şi în timpul arderii elibereaza o imensa cantitate de energie  şi de dioxid de carbon. Gazul eliberat în atmosferă se altura imediat la efectul de sera.

Combustibilii fosili nu sunt singure materiale care arse pun în libertate gaze toxice. Atunci cand padurile tropicale sunt arse pentru a elibera terenul pentru agricultura.  Distrugerea padurii tropicale este o mare tragedie pentru Pământ pentru ca se distruge una dintre cele mai mari “fabrici naturale” de Oxigen. Dar totodata se elibereaza în atmosferă  cantitati imense de CO2.

Dioxidul de carbon este principalul gaz responsabil pentru agravarea efectului de sera dar pe langa el s-au mai identificat peste 30 de alti vinovati. Oxidul de azot eliberat de tevile pe esaPament ale autovehiculelor,de arderile excesive ale padurilor şi de folsirea insecticidelor şi ale pestcidelor. Se estimeaza ca de la inceputul secolului trecut nivelul oxidului de azot a crescut cu pâna la 80%. Ozonul desi este foarte important pentru ca impiedica razele ultraviolete sa patrunda în atmosferă, la niveluri mai joase este foarte poluant şi contribuie şi el la efectul de sera.

Vremea se schimba de la o zi la alta şi temperaturile variaza cu cateva grade în fiecare zi. Cercetatorii cred ca o dublare a gazelor din atmosferă, responsabile pentru efectul de sera,  poate duce la o crestere a temperaturii cu pâna la 4.5°C. Din moment ce diferenta dintre ultima epoca glaciara şi zilele nostre este de numai  4°C, este greu de imaginat urmarile catastrofice ale acestei cresteri de temperatura aparent minora. Aceasta va duce la schimbarea conditiilor climatice, prin urmare la schimbarea conditiilor pentru dezvoltarea agriculturii. Desi pentru unele regiuni de pe Pământ, ca desertul Sahara sau Siberia, asta ar insemna o adevarata binecuvantare, pentru unele tari ar fi o adevarata catastrofa.

 

 

Ce am putea face?
Pentru a produce energie sunt necesare centrale electrice. Acestea pentru a o produce au nevoie de combustibili, şi arderea combustibililor prezinta un pericol major pentru atmosferă. Am putea stopa acest fenomen folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile care s-ar putea face  pentru a salva energie sunt:
  • Industria va trebui sa devina mult mai eficienta din punct de vedere al consumului de energie, trecand de la utilizarea combustibililor fosili bogati în carbon (carbune), la combustibili saraci în carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi;
  • Industria energetica, de la extractie şi pâna la consum, trebuie restructurata astfel incat sa devina eficienta şi mai putin poluanta;
  • Transportul trebuie sa se orienteze spre mijloace mai putin poluante şi cu consumuri reduse;
  • Constructiile sa fie eficiente energetic şi sa tinda spre utilizarea surselor de energie regenerabila;
  • Echipamentele şi produsele sa fie din cele cu consum redus de energie;
  • Padurile vor fi protejate şi chiar vor fi extinse.
  • Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
  • Evitarea pierderilor: reduceti ceea ce folositi, refolositi lucrurile în loc sa cumparati altele noi, reparati obiectele stricate în loc sa le aruncati, şi reciclati cat mai mult posibil. Aflati ce facilitati de reciclare sunt disponibile în zona voastra. Incercati sa nu aruncati lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta.
  • Economisiti apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pământului şi cauzele ce le determina. Afla daca sunt grupari ecologice în zona ta care te-ar putea informa.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 248 ori

nota totala 9

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales