TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Emil Cioran 2 - Filozofie

 

 

 

 

 

 

 

Născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari, ca cel de-al doilea fiu al preotului Emilian, Emil Cioran frecventează începând din 1921 Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti iar începând din ultimul an începe să publice articole în periodicele "Calendarul", "Gândirea", "Vremea", "Azi". Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian, iar în acelaşi an (1932) se înscrie la doctorat, sperând să obţină o bursă pentru Franţa sau Germania. În 1934 îi apare prima carte, "Pe culmile disperării", pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte să se stabilească definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935 se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an postul de profesor de filosofie la Liceul Andrei Şaguna din Braşov iar în anul următor, 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului francez din Bucureşti, bursă care i se va prelungi până în 1944. În 1940 începe să scrie "Îndreptar pătimaş", ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă va fi încheiată în 1945, an în care se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945 începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Editura Gallimard prima carte, "Précis de décomposition"; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în anul 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Saint-Beuve, Combat, Nimier). Se stinge din viaţă la Paris în 1995.
"Aveam şaptesprezece ani şi credeam în filosofie. Tot ce nu avea legatură cu ea mi se părea păcat sau abjecţie"(2, pag.248) mărturiseşte Emil Cioran la începutul unui capitol din "Tratatul de descompunere", scris la 38 de ani. Mirat de lumea care i se aşternea vederii, se abandonează filosofiei, cu toate că o considera impersonală, ca neexprimând nici autenticitatea filosofului, a gânditorului, nici ritmul fiinţei umane. Filosofia ca nelinişte impersonală este soluţia tuturor celor care fug şi se ascund de exuberanţa vieţii, viaţa nu se poate evita prin explicaţii, prin filosofări; viaţa trebuie trăită, îndurată, iubită sau urâtă, adorată sau temută, într-un amestec alternant de fericire sau oroare dat de însuşi ritmul fiinţei, de toate oscilaţiile şi disonanţele acesteia. Filosoful nu riscă nimic, rostul lui este să exprime gânduri, rod al raţiunii, care însă nu egalează măreţia vieţii descrisă prin muzică, literatură, poezie; universul se descrie, nu se discută. Problemele adevărate ale vieţii încep acolo unde filosofia, prin raţiune, abdică în faţa Necunoscutului, a imprevizibilului, a dezastrului. Filosofia este zadarnică, definiţiile date de ea sunt numai o faţadă, un rezultat al disperării omului în faţă neantului. Lucrurile sunt înşelătoare pentru că sunt raportate ori la simţuri, care pot să fie iluzorii, ori la raţiune, care prin logica internă poate da greş, conceptele pe care le foloseşte nefiind operante.
Filosofia are însă unele particularităţi care-i dovedesc atât eficienţa cât şi limitele; meritul ei este de a surprinde numai generalul din lucruri iar limitarea se reduce la individual. Ceea ce filosoful exprimă este individualul; necesitatea cunoaşterii generalului, ca mod de funcţionare al socialului fiind singurul scop onest al filosofiei. Îndreptată către general, filosofia ar putea da un sens comun teoriei şi practicii, muncii fizice şi celei intelectuale. Existenţa, redusă la esenţa ei, este aceeaşi din toate timpurile iar rezultatele ştiinţelor nu ar putea modifica poziţia metafizică a omului, profunzimea exprimării trăirilor şi a filosofării fiind – după Cioran – independentă de erudiţie. Revelaţiile vremurilor trecute sunt traduse pe alte planuri de gândire, intuiţiile originare sunt exploatate prin mijlocirea ultimelor cuceriri ale gândirii. Ca scop al filosofării, totul pare nimicnicie şi vânare de vânt, viaţa părând o lâncezeală între clar şi obscur, destinul – în calitate de carnaval temporal – implacabil ca un epitaf: totul ar dovedi nimicnicia omului. Urând josnicia lumii existente, Cioran îşi mărturiseşte aşteptarea pentru un nou univers într-o stare în care existenţa şi non-existenţa îi sunt egale şi asemenea.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 3 ori

nota totala 0

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales