TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Dreptul civil - Drept

Dreptul civil

 

 

Dreptul civil este acea ramură de drept care reglementează raporturi juridice, patrimoniale şi nepatrimoniale, în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi.

            Explicaţie: dreptul civil are ca obiect relaţiile dintre oameni, în care persoanele  se află în raport de egalitate.

            Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (în cazul în care cineva are un teren şi o altă persoană îi încalcă dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egalităţi amîndouă părţile pot prezenta dreptul de proprietate.

 

Raporturile patrimoniale sînt relaţii evaluabile în bani.

Raporturile nepatrimoniale sînt relaţii care nu sînt evaluabile în bani, ca de ex.:

·        dreptul la nume;

·        dreptul la viaţă;

·        dreptul la reluare numelui de fată după divorţ.

 

Legea fundamentală care reglemetează raporturile de drept civil este CODUL CIVIL, intrat în vigoare la 1. decembrie 1865.

Un cod reprezintă un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai uşor aplicate au fost codificate într-un cod.

Codul civil român a fost întocmit după modelul codului civil al lui Napoleon.

Codul civil român cuprinde 1914 articole, din care circa 1800 mai sînt şi astăzi în vigoare.

 

Raportul juridic

Este relaţia socială cu caracter patrimonial sau nepatrimonail reglementată de norma de drept civil şi care se naşte între persoane fizice şi/sau persoane juridice.

 

Caracterele raportului juridic civil:

1.      este o relaţie socială;

-animalele nu au capacitate de folosinţă (drepturi şi obligaţii).

2.      are un caracter voliţional, pentru că:

a)      exprimă voinţa legiuitorului (raportul juridic există dacă părţile îşi manifestă dorinţa în acest sens);

b)      implică manifestarea de voinţă a părţilor.

3.   este un raport de drept în care părţile au o poziţie de egalitate juridică.

 

Structura raportului juridic:

Raportul juridic are 3 mari componente:

1.      Subiect;

2.      Conţinut;

3.      Obiect.

 

Subiectele raportului juridic civil:

Persoanele fizice şi persoanele juridice.

Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civilă. Aceasta este formată din:

·        capacitatea de folosinţă

·        capacitatea de exercitare

 

 

Capacitatea de folosinţă

Este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin aceea că aceasta nu este generală şi egală, ci este specifică fiecăreia dintre acestea. O persoană juridică are doar drepturi şi obligaţii izvorînd din scopul pentru care a fost înfiinţată, existînd aşadar principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.

 

Dobîndirea capacităţii de folosinţă:

1.      Persoana fizică dobîndeşte această capacitate:

      - de la naştere, ca regulă;

      - din momentul concepţiei copilului, ca excepţie, cu condiţia însă de a se naşte viu (de interes major în cazul în care şi acesta vine la  moştenire).

2.      Persoana juridică dobîndeşte această capacitate din momentul în care ia fiinţă. Are o capacitate de folosire restrînsă chiar de la data actului de înfiinţare (adică înainte de înregistrare), cît priveşte drepturile ce se constituie în favoarea ei; (neîndeplinirea obligaţiilor necesare pentru ca persoana juridică să ia naştere în mod valabil)?.

 

Încetarea capacităţii de folosinţă:

1.      pentru persoana fizică: - la moartea ei;

                             - la declararea judecătorească a morţii.

2.      pentru persoana juridică în cazul dizolvării.

Dizolvarea poate avea loc:

·        prin voinţa persoanelor care au constituit-o;

·        de drept - la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinţată;

       - în funcţie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus;

       - în cazul scăderii numărului membrilor organizaţiei sub limita stabilită de lege sau statut.

În cazul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.

 

Capacitatea de exerciţiu

Presupune aptitudinea unei persoane de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii săvîrşind acte juridice.

1.      Persoana fizică dobîndeşte capacitea de exercitări depline la vîrsta de 18 ani. Pînă la 14 ani este complet lipsită de capacitate de exerciţiu. Între 14-18 ani are capacitatea de exerciţiu restrînsă, putînd face singură acte de administrare, dacă nu-i pricinuiesc vreo vătămare. Minorul care a împlinit 16 ani poate dispune personal prin testament de jumătate din averea de care poate dispune un major. Minorul sub 14 ani răspunde de fapta sa producătoare de prejudicii dacă a avut discernămînt în momentul săvîrşirii faptei. După 14 ani se prezumă că minorul are discernămînt şi răspunde de fapta ce l-a prejudiciat pe altul.

Majorii sînt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu în situaţia în care sînt puşi sub interdicţie de către instanţa de judecată.

Astfel persoanele fizice pot fi:

·        persoane deplin capabile;

·        persoane cu capacitate de exerciţiu restrînsă;

·        persoane lipsite de capacitate de exerciţiu.

Capacitatea de exerciţiu încetează la moartea persoanei sau în momentul punerii sub interdicţie.

În privinţa persoanelor juridice  urmează a se avea în vedere că drepturile şi obligaţiile lor se exercită prin intermediul organelor persoanei juridice, ale căror acte şi fapte juridice sînt actele şi faptele personei (jurdidice) însăşi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Atît timp cît nu au fost constituite încă aceste organe, persoana juridică poate exista, avînd deci capacitate de folosinţă, însă ea nu va avea deocamdată capacitatea de exerciţiu. Voinţa organelor de conducere este voinţa persoanei juridice, astfel că actele întocmite în numele său o obligă. O persoană juridică răspunde de paguba provocată prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate sau prin fapta sa ilicită şi culpabilă cu bunurile din patrimoniul său.

Este vorba aşadar de actele şi faptele juridice săvîrşite de organele de conducere ale persoanei juridice în limitele puterilor care le-au fost conferite. O persoană juridică nu răspunde de obligaţiile personale ale asociaţilor ce o compun, aceştia răspunzînd în nume propriu.

Statul este personană juridică, apărînd ca subiect de drepturi şi obligaţii.

 

Conţinutul raportului juridic civil

Este construit din drepturile subiectului activ şi din îndatoririle subiectului pasiv.

 

Clasificarea drepturilor subiective:

1.      După sfera persoanelor obligate sînt:

·        absolute:  se caracterizează prin aceea că:

 - titularul dreptului (subiectul activ) este determinat;

 - subiectul pasiv (cel obligat) este constituit din toate celelalte persoane.

Drepturile absolute sunt opozabile tuturor în sensul că toate celelalte persoane (subiect pasiv) sînt obligate să respecte facultăţile pe care titularul dreptului le are asupra lucrului şi să se abţină de la orice acţiune de natură să îl împiedice să-şi exercite dreptul.

Ex.: dreptul la nume, reputaţie, onoare (drepturi personale); dreptul de proprietate, dreptul de autor (drepturi patrimoniale).

·        relative:  ele există în folosul unei anumite persoane determinate.

Atît subiectul activ, cît şi pasiv sînt determinate.

Este drept relativ acel în virtutea căruia o persoană numită creditor are dreptul să pretindă unei alte persoane, numită debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva.

2.      După conţinutul lor:

·        patrimoniale:  pot fi evaluate în bani, au un conţinut economic;

·        nepatrimoniale:  nu pot fi evaluate în bani (dreptul la nume, reputaţie, etc.). Toate acestea sînt şi drepturi absolute.

Drepturile patrimoniale se clasifică la rîndul lor în:

·        drepturi reale:  - acestea se stabilesc cu privire la un lucru determinat, între o persoană ca                      subiect activ şi toate celelalte ca subiecte pasive nedeterminate;

             - "reprezintă acel drept subiectiv în virtutea căruia titularul său poate să-şi                 exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi                           nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane."(C. Stătescu)

·        drepturi de creanţă:  - acestea reprezintă dreptul pe care îl are o persoană numită creditor                          de a pretinde unei alte persoane, numite debitor, să dea, să facă sau să                            nu facă ceva.


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 155 ori

nota totala 5.73

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales