TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Dreptul Subiectiv - Drept

 

          Dreptul este un fenomen inerent societăţii, apărut din şi pentru societate.
            Accepţiunile termenului drept sunt:
Ø     Dreptul obiectiv
Ø     Dreptul subiectiv

 

Dreptul subiectiv

         
Dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancţiunea recunoscută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut şi actual, legitim şi juridic protejat, în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială.
Dreptul subiectiv mai este numit şi ca fiind dreptul pe care o persoană (fizică sau juridică) îl foloseşte şi îl exercită în mod nemijlocit, în calitate de titular.
Dreptul subiectiv conferă titularului său posibilitatea unei conduite.
Există doi vectori care determină existenţa dreptului subiectiv: esenţa şi realizarea, adică voinţa şi interesul subiectului de drept. Ambele elemente desăvârşesc structura dreptului subiectiv. Teoriile cu privire la dreptul subiectiv pot fi grupate în următoarele:
Ø elementul esenţial al dreptului subiectiv este voinţa, acesta fiind o „putere a voinţei”
Ø dreptul subiectiv este un interes protejat de lege
Ø atât voinţa cât şi interesul constituie elementele definitorii, inerente şi inseparabile ale dreptului subiectiv
„Teoria voinţei , aparţinând doctrinelor liberale, voluntariste şi individualiste, consideră că dreptul subiectiv derivă din voinţa umană: o voinţă individuală sau o voinţă colectivă. Dreptul subiectiv ar fi deci o putere aparţinând unei persoane, o putere de voinţă, o suveranitate de voinţă. Pornind de la ideea că voinţa omului este creatoare de drepturi subiective, autonomia de voinţă pledează pentru libertatea individuală, neîngrădită decât de cerinţa respectării bunelor moravuri şi a ordinii publice.
 Conform teoriei lui R. V. Ihering dreptul subiectiv cuprinde două elemente: un element substanţial şi un element formal; primul element  constă în utilitatea sau avantajul dreptului iar al doilea în acţiunea în justiţie. Avantajul sau utilitatea  formează conţinutul dreptului. El implică valoarea şi interesul. Valoarea determină limitele conţinutului, iar interesul se prezintă sub forma unui raport care există între ideea de valoare şi subiectul de drept. Dreptul subiectiv exprimă deci interesul, şi întrucât legea acordă dreptului subiectiv protecţia sa printr-o acţiune în justiţie de care se poate uza este necesar pentru asigurarea realizării interesului, drepturile subiective urmează să fie definite ca  „interese juridice protejate”. Statul decide care sunt interesele susceptibile de a fi transformate în drepturi subiective. Numai unor interese considerate ca atare statul le asigură protecţia sa. Într-un stat cu o organizare cu adevărat democratică şi care ţine seama de libertatea indivizilor, drepturile subiective consacrate prin lege vor fi în concordanţă deplină cu opinia societăţii. Drepturile subiective 0nu sunt pentru fiinţa umană o simplă „podoabă estetică”. Ele sunt recunoscute, garantate şi ocrotite pentru satisfacerea nevoilor vieţii astfel încât este imposibil de conceput existenţa unui drept subiectiv fără ca la baza acestuia să stea un interes, pe care autoritatea publică a înţeles să-l sancţioneze. Exemple de drepturi subiective pot fi: dreptul la viaţă, la sănătate şi integritate corporală; dreptul la proprietate; dreptul la muncă; dreptul la căsătorie şi altele.

 

Trăsăturile drepturilor subiective sunt:
Ø     sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice sau juridice) de care aceasta se poate preleva în relaţiile cu societatea;
Ø     sunt strâns legate de titularul lor, ca subiect determinant al unui raport juridic concret;
Ø     sunt nelimitate ca număr, dar sunt limitate de lege şi de morală;
Ø     sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protecţia puterii publice a statului;
Ø     pot avea natură juridică diferită, în funcţie de ramura de drept ale cărei norme juridice le reglementează;
Ø     unui drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept îi corespunde o obligaţie corelativă a altui subiect de drept.

 

Drepturile subiective decurg şi sunt strâns legate de dreptul obiectiv, între ele existând o legătură indisolubilă. Drepturile subiective nu pot fi concepute fără a fi prevăzute în normele juridice, deci ele există şi se pot exercita numai dacă sunt recunoscute de dreptul obiectiv pentru că numai recunoaşterea şi ocrotirea printr-o normă juridică a unei valori îi conferă acesteia calitatea de drept subiectiv.
Deşi cele două accepţiuni ale dreptului sunt diferita ca semnificaţie terminologică ele sunt două ipostaze corelate ale dreptului. Dreptul subiectiv nu poate exista în afara dreptului obiectiv deoarece acesta este fundamentul acestora, este cadrul de principialitate şi reglementare juridică a drepturilor subiective şi de executare a obligaţilor corelative. dreptul obiectiv este cel care priveşte şi ocroteşte dreptul subiectiv, iar regula de drept se realizează prin exercitarea dreptului subiectiv.

 


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 16 ori

nota totala 4

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales