TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Despre libertate - Filozofie

Despre libertate

 

Aşa cum putem afla din lucrarea “Statul Atenian” a lui Aristotel, a fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice si neparticiparea “din indiferentă sau tembelism” a cetăţenilor la viata cetăţii. Cel găsit vinovat urma “să fie despuiat de onoruri si scos din rândul cetăţenilor”.
Este interesant modul în care Solon a gândit această problemă. Democraţia participativă presupune anumite atribuţii pe care cetăţeanul trebuie să le exercite pentru ca această formă de guvernare să nu fie pusă în pericol. Opţiunea politică a fiecărui individ în parte este foarte importantă pentru formarea unei majorităţi care să confere guvernanţilor autoritatea de a lua decizii si în acelaşi timp de a le putea justifica prin încrederea conferită de actul electoral. Fără această opţiune general manifestată nu ar mai putea fi invocată ca justificare a unor decizii mai mult sau mai puţin corecte regula majorităţii. Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii în fata societăţii civile. De aceea, cetăţeanului i se oferă anumite drepturi si libertăţi individuale pe care, însă, dacă nu le foloseşte, statul îşi arogă dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar si condiţia de simplu cetăţean. Este o viziune aparte în ceea ce priveşte conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvântului, dar nu există libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare. Această îngrădire poate duce în final la obstrucţionarea si anularea tuturor celorlalte libertăţi. Practic cetăţeanului atenian i se impunea să-si exercite drepturile democratice, în caz contrar autoritatea statală având posibilitatea de a anula aceste drepturi.
Se pune întrebarea dacă în acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru că, aşa cum spunea Friedman, “nimeni nu vă poate sili să fiţi liberi. Aceasta este treaba voastră”. Orice constrângere în acest sens înseamnă de fapt o anulare a libertăţii.
Am dat acest exemplu inspirat din originala democraţie a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertăţii. Nu vorbim despre libertate în sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplină nu există, nu este altceva decât o utopie. Totuşi, nu este lipsit de interes un demers lămuritor în privinţa limitelor până la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic.
Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importantă. Libertatea este o noţiune relativă, care poate fi înţeleasă ca atare într-un anumit cadru istorico - geografic si într-o anumită împrejurare, în timp ce într-o altă situaţie ar putea apare drept formă de manifestare a unei constrângeri.
Pentru a fi mai expliciţi în argumentare, putem să ne gândim la restricţiile formale care îi sunt impuse unui nevorbitor de limbă engleză ce emigrează în SUA. Deşi are dreptul la opinie, are libertatea cuvântului, garantate prin lege, practic acestea nu îi sunt de nici un folos, neputând uza de ele. Neînţelegerea codului de comunicare îi limitează foarte mult sfera de acţiune. Practic, pentru a se putea exprima, va fi nevoit, constrâns să înveţe limba engleză, altfel fiind nevoit să se limiteze doar la contactele cu cei care îi înţeleg propria limbă.
Acelaşi lucru se întâmplă cu orice individ care trăieşte într-o societate dată: este nevoit să accepte si să-si însuşească anumite norme fără de care convieţuirea în interiorul societăţii respective nu ar fi posibilă, libertăţile sale nu ar putea fi exprimate dar nici respectate.
Conceptele de “libertate negativă” si “libertate pozitivă”
Pentru un plus de claritate a celor spuse si a celor ce vor urma, se impune o definire clară a conceptului de libertate, pentru că, în mod evident, în exemplul de mai sus intră în conflict două tipuri de libertate pe care Isaiah Berlin le numeşte ca fiind “libertate pozitivă” si “libertate negativă”. Desigur, termenii sunt de natură să contrarieze, dar în fond nu este nimic nou fată de conceptul lui Mill despre “libertatea individuală” si “domeniul jurisdicţional al societăţii” (Economicul, familia, societatea) expus în eseul cu acelaşi nume sau conceptul lui Friedman expus în “Capitalism si libertate”.
Libertatea negativă - este acea formă de exprimare a libertăţii în care orice interferentă cu libertăţile semenilor este de natură să restrângă libertatea unui individ. Mill spunea că “singura libertate ce merită acest nume este aceea de a urmări propriul nostru bine după cum credem de cuviinţă”. Tocmai aici stă problema. Este adevărat că doar urmărindu-ti propriul interes poţi să atingi maximum de eficientă, însă cum ar arăta o societate în care nu ar exista un minim de reguli prestabilite în interiorul cărora individul să se poată mişca? Acesta ar intra foarte repede în conflict cu o serie de alţi indivizi al căror scop poate să interfereze, fie si întâmplător cu cel al individului în cauză. Ce se întâmplă atunci? Trebuie sau nu trebuie să se tină cont de acest lucru? Cine rezolvă conflictul dacă nu există nici un fel de regulă? De aici si până la instituirea unui arbitru nu mai este decât un pas.
Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizând pe faptul că poate acesta îşi va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Însă modelul pe care este construit Homo Oeconomicus la clasici nu este în măsură să ne facă să tragem astfel de concluzii. Este adevărat că Smith spunea în cap. I al “Teoriei sentimentelor morale” că la om “există evident unele principii în natura sa care îl fac să se intereseze de soarta celorlalţi”, dar tot el spunea că acesta nu urmăreşte decât maximizarea profitului cu minimum de efort, si că în acest demers este foarte raţional si perfect egoist.
Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie să respecte anumite reguli formale “care au doar un caracter instrumental, în sensul că se aşteaptă ca ele să fie de folos unor indivizi încă necunoscuţi, pentru scopurile în care aceşti oameni vor socoti de cuviinţă să le întrebuinţeze si în împrejurări ce nu pot fi prevăzute în detalii”. Aşadar aceste reguli trebuie să fie prestabilite si, în mod fundamental, cunoscute de către toată lumea. Sunt un fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de către toţi participanţii pentru a fi asigurată buna desfăşurare a acestuia. Ele nu sunt de natură restrictivă din moment ce sunt acceptate si însuşite de către toată lumea. În aceste limite stabilite, orice acţiune este posibilă a fi desfăşurată în propriul interes.
Se pune întrebarea: ce se întâmplă atunci când regulile jocului sunt încălcate? Trebuie să existe o autoritate care să sancţioneze acest lucru, un fel de arbitru imparţial care are la îndemână instrumentele necesare pentru a restabili buna desfăşurare a jocului. Aici se mai impune o condiţie: acest arbitru să fie în mod unanim acceptat. De-a lungul timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 109 ori

nota totala 5.92

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1283)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales