TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Despre infractiuni si pedepse - Drept

 

Despre infracţiuni şi pedepse

 

 

 

 

de Cesare Beccaria

 

 

 

 

(1738-1794)

 

 

 

 

 

 

Cartea lui Cesare Beccaria care afirma ridicarea omului împotriva violenţei

 

şi sistemului inchizitorial, care deschidea căile către o lume nouă, a rămas

 

până astăzi o lucrare vie, atrăgătoare, pătrunsă de o caldă umanitate,

 

orientată de o meditaţie generoasă şi nobilă, cu virulenţă de pamflet în

 

demascarea tarelor trecutului.

 

 

 

 

Cesare Beccaria şi-a scris opera principală în a doua jumătate a secolului

 

al XVIII-lea, în condiţiile dezvoltării iluminismului italian.

 

În cartea sa, Cesare Beccaria ar vrea ca legile să-şi găsească originea în

 

raţiune. Scopul prim al legilor este de a asigura ,,cea mai mare fericire

 

răspândită la cei mai mulţi" (la massima felicità nel maggior numero).

 

Acela care, în finalul cuvântului Către cititor, se autodefineşte ca ,,un

 

paşnic iubitor al adevărului", nu considera raţiunea de stat ca fiind

 

superioară intereselor individuale ale persoanei umane. Pentru Beccaria,

 

statul este totalitatea indivizilor şi binele statului trebuie să coincidă cu

 

binele cetăţenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu

 

claritate din citatul următor şi care sintetizează scopul lucrării: ,,Moartea este

 

oare o pedeapsă cu adevărat utilă şi necesară pentru siguranţa şi buna

 

ordine a societăţii? Tortura, chinurile sunt oare juste, şi ating ele scopul pe

 

care şi-l propun legile? Care este cel mai bun mijloc de prevenire a

 

infracţiunilor? Aceleaşi pedepse unt oare deopotrivă utile în toate

 

timpurile? Ce influenţă au ele asupra moravurilor? Aceste probleme merită să

 

fie dezlegate cu acea precizie geometrică, căreia nu-i pot rezista ceaţa

 

sofismelor, elocvenţa seducătoare şi îndoiala sfioasă. Dacă n-aş avea alt

 

merit decât acela de a fi cel dintâi care a prezentat Italiei, cu o claritate mai

 

mare şi mai convingătoare, ceea ce alte naţiuni au îndrăznit să scrie şi încep

 

să practice, mă voi considera fericit; dar dacă, susţinând drepturile oamenilor

 

şi ale adevărului de neînvins, aş contribui la smulgerea din spasme şi din

 

chinurile morţii a vreunei victime nenorocite a tiraniei sau a ignoranţei,

 

deopotrivă de fatale, binecuvântările şi lacrimile unui singur nevinovat,

 

fremătând de bucurie m-ar mângâia de dispreţul oamenilor".

 

În acest act de acuzare a legislaţiei existente pe atunci care este cartea lui

 

Beccaria, se demască cruzimea legilor, inumanitatea procedurilor, arbitrarul

 

judecătorilor. După Beccaria, determinarea delictelor şi a pedepselor

 

trebuie să fie codificate cu o precizie geometrică. Stabilirea gravităţii unui

 

delict trebuie făcută după importanţa prejudiciului social cauzat. Beccaria se

 

ridică violent împotriva acelora care confundă ideea de justiţie cu asprimea

 

şi cu sălbăticia, împotriva sistemului închizitorial şi torturii, cea mai inumană

 

rămăşiţă a barbariei. După cum el se ridică şi împotriva pedepsei cu moartea

 

de care se serveau adesea şi în mod arbitrar stăpânitorii timpului pentru

 

oprimarea libertăţilor individuale, argumentând că ideea închisorii pe viaţă,

 

deci pedeapsa perpetuă este mai greu de acceptat şi de îndurat decât ideea

 

morţii, pedeapsă într-adevăr capitală, dar instantanee. Dar acest capitol, cel

 

mai important de altfel al lucrării lui Beccaria, îi oferă posibilitate autorului de

 

a construi un extraordinar raţionament, imaginându-se pe el însuşi în locul

 

 

 

 

 

 

În paragraful despre Furturi, Beccaria va arăta clar ce consideră el a fi

 

izvorul nedreptăţii sociale. El scrie: ,,Furtul nu este, de obicei, decât

 

infracţiunea mizeriei şi a disperării, infracţiunea săvârşită de acea parte

 

nenorocită a omenirii căreia dreptul de proprietate nu i-a lăsat decât simpla

 

 

 

 

 

 

Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern, aplicând idei

 

umanitare şi raţionale, relevând importanţa prevenirii delictelor, cerând un

 

mai mare respect pentru drepturile acuzatului, abolirea torturii şi a

 

pedepsei cu moartea şi arătând că esenţială în aplicarea pedepsei trebuie să

 

fie estimarea vătămării provocată de delincvent societăţii şi nu atât

 

 

 

 

 

 

Beccaria creează, distrugând; el loveşte în temeliile dreptului material şi

 

procesual penal feudal, surpându-le şi, atacând, fixează totodată principiile

 

unui drept nou, aşezat pe alte baze.

 

 

 

Dreptul penal feudal, aşa cum îl aflăm în cea de-a doua jumătate a secolului

 

al XVIII-lea, atunci când Beccaria îşi elaborează lucrarea, este produsul unei

 

lungi evoluţii istorice. Sistemul incriminărilor şi pedepselor sale, ca şi

 

sistemul procesual corespunzător, fuseseră făurite şi se dezvoltaseră treptat,

 

în mare măsură necodificat, sub influenţa obiceiurilor, a dreptului roman şi a

 

celui canonic, a unor acte legislative izolate şi, în sfârşit, ca rod al

 

comentariilor unor jurişti din secolele anterioare.

 

 

În perioada în care a avut loc dezvoltarea feudalismului, în care seniorii

 

realizau în întregime toate funcţiile puterii de stat pe teritoriul domeniului lor,

 

fiecare mare latifundiar dispunea de un aparat propriu de înfăptuire a justiţiei

 

şi a administraţiei; în această perioadă, de maximă dezvoltare a relaţiilor

 

feudale, în care nu existau legături economice dezvoltate între diversele

 

regiuni ale ţării, iar coeziunea dintre diferitele ducate, comitate, baronate etc.,

 

era foarte slabă, ca şi puterea regală, izvorul principal al dreptului, inclusiv

 

cel penal, era cutuma, obiceiul.

 

 

 

 

Pe lângă instanţele laice, existau separat instanţele ecleziastce, cu o largă

 

competenţă jurisdicţională; ele cercetau un mare număr de cauze, nu numai

 

civile, dar şi penale, privind atât pe clerici cât şi pe laici.

 

În secolul al XVI-lea începe în Europa occidentală descompunerea

 

feudalismului. În această perioadă apare, ca izvor principal al dreptului penal,

 

legea. În perioadele anterioare au fost adoptate puţine legi cu caracter penal.

 

Excepţie face numai Italia, ale cărei oraşe, bucurându-se de o situaţie

 

geografică favorabilă, cunoscuseră, încă din secolele anterioare, o mare

 

dezvoltare a comerţului şi a meseriilor, se eliberaseră de dominaţia seniorilor

 

feudali şi deveniseră oraşe-state, cu o formă de guvernământ republicană;

 

în aceste oraşe, centre economice, au fost elaborate importante legi cu

 

dispoziţii penale.

 

 

 

 

 

Beccaria şi-a scris opera în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în

 

condiţiile dezvoltării iluminismului şi a filosofiei materialiste. Pleiada de

 

gânditori iluminişti ai acestei epoci era purtătoarea unor idei şi teorii avansate,

 

care reflectau interesele forţelor de clasă noi, ce apăreau atunci pe arena

 

politică. Aceste idei şi teorii îşi aveau izvorul în noile condiţii ale vieţii

 

materiale a societăţii şi oglindeau cerinţele nou apărute ale vieţii sociale.

 

Pentru Beccaria, ca şi pentru majoritatea filosofilor din secolele XVII-XVIII,

 

originea dreptului de a pedepsi rezidă în contractul social. Teoria

 

contractului social care, aplicată dreptului penal, se bazează pe ideea că

 

societatea exercită dreptul de a pedepsi, în virtutea unei delegaţii ce i-a fost

 

dată de membrii ei, se înfăţişează sub trei forme. Într-o primă formă, dreptul

 

de a pedepsi ar fi dreptul de apărare, care aparţine indivizilor şi pe care

 

aceştia l-ar fi cedat în momentul intrării lor în societate; într-o a doua formă,

 

dreptul de a pedepsi ar consta în dreptul natural al indivizilor de a aplica o

 

pedeapsă agresorilor şi pe care ei, consimţind să trăiască în societate l-ar fi

 

transmis acesteia; în fine, într-o ultimă formă, indivizii, intrând în societate,

 

nu numai că ar fi cedat societăţii dreptul lor natural de apărare şi de aplicare a

 

pedepselor, dar chiar i-ar fi acordt dreptul de a-i pedepsi, în cazul în care ar

 

încălca legile asociaţiei stabilie prin pactul social.

 

 

Hobbes, Locke, Rousseau dăduseră înaintea lui Beccaria originea dreptului

 

societăţii de a pedepsi din contractul social.

 

 

Beccaria, de asemenea, vede originea societăţii în înţelegerea

 

liber-consimţită a indivizilor, care, ,,sătui de a trăi într-o continuă stare de

 

război şi de a se bucura de o libertate devenită nefolositoare", pentru a

 

dobândi siguranţa şi liniştea, s-au unit în societate, convenind să sacrifice în

 

mod reciproc o parte din libertatea şi drepturile lor în interesul tuturor;

 

suveranitatea naţiunii nu este decât o însumare a acestor părţi.

 

Două concepţii fundamentale, fiecare cu diverse variante, se mannifestau în

 

gândirea juridică penală la jumătatea secolului al XVIII-lea: una, legând legea

 

omenească de cea divină, vedea în pedeapsă o retribuţie juridică a greşelii,

 

scopul ei, de ordin moral, fiind restabilirea ordinii prin ispăşire; cealaltă

 

vedea în dreptul de a pedepsi o simplă ficţiune defensivă a societăţii în

 

scopul conservării sale.

 

 

 

 

 


Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 41 ori

nota totala 0

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales