TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

DREPT CONSTITUTIONAL - Drept

Statul de drept
Această sintagmă reflectă interdependenţa dintre cele două fenomene sociale, fiecare având tendinţe opuse: statul (puterea) de dominaţie şi supunere, dreptul de ordonare şi frânare. Un renumit jurist francez, L. Duguit, spunea că “dreptul fără forţă e neputincios dar forţa fără drept este o barbarie”. Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul domniei legii, adică a supremaţiei ei absolute în scopul prezervării drepturilor şi libertăţilor individuale. El a apărut în secolele XVII-XVIII, în cadrul revoluţiilor din ţările occidentale îndreptate împotriva arbitrariului feudal. În epoca noastră conceptul a fost reactualizat, în urma experienţelor totalitare din mai multe ţări europene.
Prin trăsăturile sale, vom observa că, de fapt, statul de drept se identifică cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezintă stadiul cel mai avansat de organizare social-politică, validat de experienţa istorică, ceea ce nu înseamnă că nu este perfectibil.
În ceea ce priveşte  categoria "stat de drept", în literatura de specialitate au fost elaborate câteva zeci de definiţii ale ei, ceea ce e firesc dacă avem în vedere faptul că cel mai adesea este tratată în interdependenţă cu categoria de "democraţie" căreia îi găsim alte câteva zeci de definiţii. Jaques Chevallier defineşte "statul de drept" ca fiind "tipul de regim politic în care puterea statului se afla încadrată şi limitată de către drept".
Conceptul statului de drept a fost elaborat  în Europa continentală la sfîrşitul secolului al XX-lea  de către doctrina juridică germană, însăşi  expresia "stat de drept" – "Rechtsstaat"-  apare pentru prima dată în terminologia juridică germană în secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceză – "Etait et droit"-, pentru ca treptat să se  generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecărei limbi: "Estado de dereche" în spaniolă, "Stato di dirito" în italiană, etc. Specialiştii apreciază că izvorul de la care a plecat teoria juridică în elaborarea categoriei "Rechtsstaat" este filosofia kantiană  referitoare la societatea civilă, în care individului îi sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrângerea transformă starea precară a libertăţilor subiective în stat de drept.
Principiile  "statului de drept" sunt repere metodologice de construire a lui. În opinia prof. Tudor Drăganu principiile statului de drept sunt următoarele:

I.                    Principiul drepturilor şi libertăţilor  naturale fiinţei umane

Este bine cunoscut faptul că în antichitate statul era considerat valoarea supremă. Aceasta îi conferea prerogative nelimitate, pe care şi le-a exercitat pînă în secolul al XX-lea  d. Hr.. Constituţia italiană zisă "a lui Mussolini" stabilea  "Statul este totul, individul – nimic". Chiar la acest început de mileniu III, există  regimurile totalitare  care proclamă supremaţia absolută  a statului, lipsind de conţinut libertăţile cetăţeanului.
Declaraţia  drepturilor omului (1789) a preluat ideile de filosofie socială ale lui John Locke – adevărata "biblie a liberalismului şi individualismului" – şi a statuat în  art. 2  că "scopul oricărei asociaţiuni politice este păstrarea drepturilor naturale  şi indescriptibile  ale omului", iar în art. 16 a rezumat concepţia  despre statul de drept:: " orice societate în care graniţa drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia  puterilor determinată, nu are constituţie".
Principiul filosofic al drepturilor şi libertăţilor naturale ale fiinţei umane înseamnă nu numai că fiinţa umană,  în individualitatea ei, se naşte purtându-le, ci şi faptul că, de când există fiinţa umană, există drepturile  şi libertăţile ei.  Drepturile şi  libertăţile inerente naturii umane sunt imprescriptibile de către stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de către cel care este titularul lor. Aceasta înseamnă că statul este limitat tocmai de ceea ce e natural în drept, de individul uman, subiectul unui sistem de drept fiind expresia sistemului dreptului, aceasta având şi temeiul în condiţia  umană, pe coordonatele ei "omni et soli" aceleaşi.

II          Principiul adoptării democratice a legilor

Dacă "statul  de drept" este statul domniei legii, ca să se impună respectului general legea nu poate fi expresia arbitrară  a voinţei unei minorităţi  de indivizi, ci ea trebuie să izvorască din principiul natural al drepturilor şi libertăţilor omului şi să fie o sinteză  a intereselor şi aspiraţiilor întregii comunităţi. Numai dacă legea va fi expresia fidelă  a voinţei generale, ea va putea corespunde tuturor şi fiecăruia, astfel încât să fie exclusă posibilitatea să devină opresivă pentru unii şi să creeze privilegii pentru alţii. Acest principiu şi- a găsit consacrarea  încă în art. 6 al Declaraţiei din 1789: "Legea este expresia voinţei generale. Toţi cetăţenii au dreptul de a concura, personal sau prin reprezentanţi, la formarea ei".

III.         Principiul separaţiei puterilor statului

            Sintetic acest principiu se exprimă astfel: puterea statului, una, se înfăţişează  în funcţiile acesteia. Existenţa acestei premise este deosebit de importanta pentru fiinţarea şi funcţionarea statului de drept.
Fondatorul teoriei separaţiei puterilor statului nu este cunoscut. Unii apreciează  că acesta ar fi fost filosoful englez John Locke (1632 - 1704) în cartea Essay on civil government,  alţii că ar fi Charles Montesqieu (1689 - 1755) în lucrarea L`esprit des lois.
            După Montesqieu, în orice stat există trei puteri distincte: puterea legiuitoare, puterea executivă şi cea judecătorească. Aceste trei puteri trebuie sa atribuie unor organe separate şi independente unele de altele. Montesquieu arăta că  experienţa  dovedeşte că orice om care are o putere este înclinat să abuzeze de ea".  De aceea, este necesar să se gasească  un mijloc pentru a stăvili această tendinţă inerentă naturii umane, încât,  "pentru a nu se putea abuza de putere, trebuie ca prin aşezarea lucrurilor puterea să oprească puterea", scrie filosoful francez. Statul are o singură putere - puterea  de stat de a legifera, de a executa legea, de a o aplica; aceasta poate fi exercitată de un singur organ, care să legifereze, să execute legea şi să o aplice – sursă de numeroase  abuzuri, cum au dovedit-o monarhiile absolute. Dacă statul şi-ar crea organe distincte, dar înlăuntrul său, cărora să le revină uneia – competenţa de a legifera, alteia -  competenţa  de a executa legea, alteia – competenţa de a aplica legea, atunci riscul abuzurilor scade la minimum. Aceste organe nu pot funcţiona izolat între ele, fie şi pentru simplul motiv că sunt organe ale statului. Depăşirea competenţei de către un organ sau dezacorduri între organe creează disfuncţionalităţi întregului stat.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 600 ori

nota totala 7.33

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales