TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

DIRECTII SI CRITICI PRIVIND REFORMA IN ADMINISTRATIA PUBLICA - Drept

MOTTO: ”SE POATE GUVERANA DE DEPARTE, DAR SE POATE ADMINISTRA NUMAI DE APROAPE”
Decret francez-1852

 

 

        Administraţia publică reprezintă o “mare afacere publică “, în care suntem cu toţii implicaţi  în calitatea noastră de cetăţeni şi, ca urmare, este necesar să nu rămânem pasivi la lucrurile care ne privesc şi pe care le putem schimba sau îmbunătăţi în mod direct sau indirect. Acest proiect “Administraţia Viitorului “ este o şansă pentru mine de a-mi exprima părerea şi am convingerea că cel puţin una din propunerile mele va avea aplicabilitate în viitorul apropiat.
        Conform Constituţiei României, art. 119 “administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice “. Principiul autonomiei locale are în vedere organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale pornind de la “dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale, de a rezolva şi gestiona în nume propriu şi sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în folosul colectivităţilor locale pe care le reprezintă “, autorităţile administraţiei centrale, potrivit principiului subsidiarităţii, intervenind dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii nu pot fi realizate de autorităţile locale.
       Autonomia locală se manifestă pe mai multe planuri. Pe planul capacităţii juridice, colectivităţile teritoriale locale sunt subiecte de drept distincte, având propriile interese publice, iar pe  plan instituţional, ele dispun de autorităţi administrative proprii. Pe planul autonomiei decizionale, aceste autorităţi au competenţe proprii şi iau decizii în interesul colectivităţilor pe care le administrează. De asemenea, autonomia nu poate fi reală, efectivă, fără prezenţa autonomiei în planul mijloacelor umane, materiale, financiare, colectivităţile teritoriale locale având proprii funcţionari publici, domeniu(public şi privat) propriu, autonomie financiară(buget propriu). Autorităţile locale sunt autonome dar nu şi suverane. Autonomia este exclusiv la nivel administrativ, iar nu şi legislativ, de guvernare sau judiciar. Autorităţile locale sunt supuse unui control de tutelă administrativă exercitat de administraţia de stat. Astfel, autonomia locală nu se poate interpreta şi aplica decât în cadrul caracterelor statului român care este un stat unitar complex.
      Administraţia publică locală din ţările dezvoltate are la bază principiul autonomiei locale şi consider că şi în România energia trebuie canalizată către o reală, eficientă şi funcţională autonomie locală, administrativă şi financiară. Acest lucru oferă avantajul aplicării unor strategii şi tactici adaptabile şi pliate pe specificul realităţilor locale.
       Realitatea demonstrează că de aproape 10 ani se încearcă adaptarea la transformările de natură administrativă, politică şi juridică ce au loc în statele dezvoltate. O analiză a cadrului legislativ şi instituţional arată că nu au fost găsite cele mai bune instrumente pentru realizarea reformei în administraţie:
~ nu s-a reuşit optimizarea procesului decizional, autonomia locală nefiind asumată complet de autorităţile locale;
~ neidentificarea, în mod cert, a responsabilităţilor şi relaţiilor dintre diferite instituţii;
~ descentralizarea este incompletă, nereuşindu-se apropierea de interesul cetăţeanului, a unor atribuţii şi decizii. Nu s-a reuşit nici transferul complet de resurse materiale şi financiare care asigură apropierea deciziei de realitatea economică şi care conferă o mai bună valorificarea a resurselor.
~ bugetele colectivităţilor locale sunt dependente în mare măsură de resursele bugetului de stat, veniturile proprii bugetelor locale nedepăşind 25% din necesarul de resurse locale, reforma finanţelor vizând, după model european, o cotă de aproximativ 50%.
~ o insuficientă comunicare între autoritatea publică şi cetăţean;
~ nu s-a reuşit implementarea unui sistem informaţional în toate ramurile administraţiei;
~ există o nemulţumire a cetăţenilor determinată de necorelarea dintre confortul urban oferit de autorităţi şi suma ridicată de bani pe care trebuie să o verse anual la bugetul local;
~ intrarea în vigoare a Legii finanţelor publice locale a fost amânată datorită insuficientei pregătiri a acestui moment, consiliile locale şi judeţene neorganizându-şi propriile compartimente fiscale.
       Este evident că începând cu recunoaşterea constituţională a autonomiei locale, multe legi adoptate în perioada postdecembristă au vizat crearea unui cadru  legal necesar aplicării acestui principiu(Legea privind statutul funcţionarilor publici; Legea privind răspunderea ministerială; Legea finanţelor publice locale; Legea administraţiei publice locale; Legea privind dezvoltarea regională) şi, totodată, armonizarea cu legislaţia europeană. Acest demers a culminat prin obţinerea de către România a statului de parte la “Carta europeană a autonomiei locale” prin decretul nr.131/1997 şi prin Legea nr.199/1997.
        Cu toate aceste eforturi, sunt încă necesare o serie de măsuri legislative şi administrative care să confere eficienţă acestui scop.    
          Pentru a putea vorbi de o reformă în administraţia publică, asupra acestui proces trebuie să existe amprenta marketingului şi managementului public. Administraţia este o afacere şi trebuie condusă corespunzător pentru a avea randament.
Nu se poate face reformă fără a fi făcută o analiză SWOT prin care să se identifice avantajele şi dezavantajele, oportunităţile şi pericolele. Reforma trebuie structurată în scopuri, obiective principale şi secundare, strategii., toate stabilite prin raportare la rezultatele analizei menţionate mai sus. După o elaborare riguroasă, aceste planuri trebuiesc implementate cu elementele de rigoare: activităţi, responsabili, executanţi, supervizori, timp, buget. Toate elementele reformei trebuiesc monitorizate şi controlate, iar când este cazul actualizarea planului. Paşii reformei trebuiesc stabiliţi în urma unei abordări manageriale care să confere dinamică procesului de transformare a organizaţiilor publice. 
         Elaborarea unei legi a descentralizării reprezintă un punct de plecare pentru o reformă administrativă. Prin intermediul ei se vor clarifica problemele privind repartiţia puterilor între aleşi şi funcţionari, competenţele colectivităţilor teritoriale şi ale statului. Transferul de competenţă trebuie însoţit de transferul resurselor necesare exercitării competenţelor. Sporirea capacităţii decizionale presupune şi existenţa răspunderii persoanelor decidente fără a exista posibilitatea imputării răspunderii în sarcina altor persoane decât în anumite condiţii riguros stabilite; asta pentru că toate autorităţile doresc să decidă, dar toate ”fug” de responsabilităţi.
         De asemenea, trebuiesc create condiţiile democraţiei participative prin asigurarea informării şi participării cetăţenilor la rezolvarea problemelor majore ale comunităţii, întărirea dreptului de expresie al aleşilor locali, asigurarea transparenţei actelor administrative. Procedurile de consultare a cetăţenilor în problemele fundamentale, trebuiesc prevăzute într-o viitoare lege privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prevăzut în Constituţie.
         Relaţia fiscală dintre administraţia centrală şi autorităţile publice locale este, încă, una de dependenţă, autorităţile locale nebeneficiind de un cadru de acces la piaţa de credit. Corespunzător legii şi limitelor acesteia, autorităţilor locale le-ar fi necesară libertatea deplină de a fixa nivelul impozitelor şi taxelor locale. Astfel fixarea se va face prin corelare directă la capacitatea de plată a contribuabililor, crescând totodată interesul asupra modului cum sunt utilizaţi banii.
        Pentru o mai bună şi rapidă colectare a impozitelor, ar fi necesară utilizarea unor mijloace moderne: cardul, biletul la ordin. Utilizarea aceleaşi baze de calcul pentru stabilirea mai multor impozite ar fi o măsură ce ar diminua timpul necesar operaţiunii de impunere şi costurile aferente. Pentru valorificarea resurselor financiare locale disponibile temporar, ar fi oportună infiinţarea unei bănci proprii colectivităţilor locale ce ar crea posibilitatea finanţării unor lucrări de investiţii, obţinându-se totodată, şi o dobândă pentru sumele depozitate, lucru ce nu are loc prin trezoreria statului.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 492 ori

nota totala 8.64

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales