TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Consideratii filosofice asupra entropiei - Filozofie

 

2.5.Consideratii filosofice asupra entropiei, evolutiei, si metafizicii in contextul explicatiei filosofico-stiintifice a imbatranirii

 

Organismul uman, ca o colonie multicelulara, este o parte a intregului univers. El nu poate trai izolat de restul universului. De exemplu, are nevoie de oxigen si alimente din exterior. Viata implica miscare. Lucrul mecanic al unui biosistem implica consumul energiei lui interne. Daca energia lui interna nu este infinita, atunci ea s-ar putea epuiza. Epuizarea energiei interne ar duce la incetarea miscarii. Energia nu poate sa fie produsa. (Oexle, 2002) Totusi, biosistemele sunt sisteme deschise, in sensul ca au relatii de schimb cu mediul lor extern. Astfel, viata implica miscare. Iar miscarea unui biosistem implica procurarea de energie. Procurarea de energie, in conditiile in care energia nu poate sa fie produsa, presupune relatii de schimb cu mediul. Fiind un bun cunoscator al conceptelor si al legilor termodinamicii, Oexle a argumentat cu mare putere de argumentare ca, in  explicatia imbatranirii entropia nu ocupa un rol principal. Oexle a aratat ca, organismele vii nu pot trai in stari de minima entropie. Fiind de acord cu tendinta corecta antireductionista a lui Oexle, consider totusi ca, idea lui despre sensul imbatranirii trebuie perfectionata. "Imbatranirea este o functie a selfmentinerii (self-mainten-ance care difera de la o specie la alta si care a fost stabilita prin evolutie nu prin legi termodinamice". Oexle, 2002) In primul rand, idea selfmentinerii trebuie cel putin specificata, deoarece: 1) exista unele bioschimbari care destabilizeaza selfmentinerea si, totusi, n-au caracter senescent (ex., plasticitatea sistemului nervos implicata in anumite procese ale dezvoltarii cognitive). Adica, schimbarea poate fi orientata spre  dezvoltare nu doar spre senescenta. Dezvoltarea implica schimbare (ex., a densitatii sinaptice, a arborizatiei dendritice, si a arborizatiei axonale etc.). Schimbarea dezvoltatoare implica non-selfmentinere. Deci, clasa bioproceselor ce ocupa segmente lungi in biografia organismului nu este identica cu clasa bioproceselor senescente si cu segmentul biotimpului imbatranirii. De aceea, imbatranirea nu poate fi extinsa la intrega clasa a lungilor  bioprocese de non-selfmentinere.  Se pare ca, distructibilitatea sau perisabilitatea organismului uman este prima conditie a imbatranirii. Daca imbatranirea este inteleasa ca o deterioare progresiva, atunci este o specie de distrugere...a unei forme. Dar distructibilitatea este deasemenea o conditie de posibilitate a mortii accidentale. Poate aceasta conditie este prea larga sau poate exista multiple conditii care numai impreuna formeaza conditia de posibilitate a imbatranirii. Totusi, imbatranirea umana nu este o forma simpla si generala de deteriorare progresiva, deoarece presupune atingerea unui stadiu celular nonreplicativ precum si anumite procese de cumulative de sedimente. Adica presupune si nonreplicare si cumulare. Incetarea replicative inseamna pierderea unei capacitati, dar aceasta pierdere se datoreaza unei eroziuni ale partilor telomerelor. Aceasta eroziune nu inseamna in mod propriu o distrugere, ci o imperfectiune a mecanismului replicativ. Prezenta telomerazei combate senescenta replicativa. Cumularea sedimentelor deasemenea nu inseamna deteriorarea organizarii organismului. De aceea, imbatranirea nu inseamna doar deteriorarea organizarii sau a partilor organismului. Aceasta acumulare sedimentativa nedorita se intemeiaza nu pe o deteriorare, ci pe o imperfectiune sau absenta a unor mijloace de prevenire si eliminare sedimentelor. Existenta unor principii ontice organizationale generale, ne determina sa anticipam ca imbatranirea trebuie sa emearga pe schimbari relationale, cantitative, si calitative la toate nivelele ierarhice ale organismului. Aceste principii formale generale ne influenteaza sa le  verficam validitatea si sa cautam argumente in favoarea lor. Intregul poate fi mai mult decat suma partilor, acesta este un principiu onto-formal general. In sine, acumularea nu inseamna distrugere, dar in contextul unui intreg special, organismul, acumularea unor sedimente poate duce in final la distrugerea lui. Aceasta distrugere-imbatranire inseamna de fapt sfarsitul unui proces de  diminuare a vietii. Totusi, trebuie sa facem distinctii. Imbatranirea este acoperita ca distrugere numai la nivelul ansamblului si cand distrugerea este raportata la viata ansamblului. La nivel celular imbatranirea nu implica necesar moartea celulei. In momentul mortii organismului, nu sunt moarte toate celulele lui, presupun. La nivel tisular imbatranirea presupune o diminuare a cantitatii si calitatii celulelor, a interconexiunilor lor, precum si o alterare a mediului intercelular. Aditional, putem concepe imbatranirea si ca un proces/succesiune descrescatoare speciala, ca o schimbare unidirectionala regresiva a organsimului. Timpul este o succesiune de schimbari, nu timpul este fundamental schimbarilor (Kant), ci succesiunea schimbarilor constituie timpul. Schimbarile sunt cauzate de interactiunile dintre partile universului. Interactiunile dintre partile universului depind de natura lor (ex., masa lor), multiplicitatea lor numerica, densitatea lor, si alte conditii spatiale. Astfel, imbatranirea poate fi conceputa ca o succesiune de stari ale organismului, fiind atunci un segment special de timp, un segment al biotimpului individual. Daca prima parte a biotimpului individual are sensul unei cresteri si dezvoltari, a doua parte are caracterul unei continuee diminuari functionale ce culmineaza cu moartea sau incetarea vietii organsimului. Distrugerea pare o unealta conceptuala prea vaga in acest context explicativ si definitoriu.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 2 ori

nota totala 0

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales