TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Cisplatin - Biologie

CUPRINS

 

 

 

 

1. Introducere- 2
2. Combinaţii coordinative cu activitate antitumorală- 3
3. Complecşi ai Pt(II)- 6
4. Distribuţia celulară a cis platinului 7
4.1. Interacţiile cis platinului cu ARN- 8
4.2. Interacţia cis platinului cu ADN- 8
4.3. Cis platinul şi repararea ADN- 11
4.4. Interacţiunea proteinelor celulare cu Cisplatin-ADN- 11
Bibliografie- 14

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1. Introducere

          S-a constatat că un număr mare de îmbolnăviri sunt asociate cu modificări ale concentraţiei ionilor metalici din ţesuturi sau fluide. Concentraţiile normale sunt menţinute printr-un sistem complex de control.
          Rolul metalelor în organism poate fi considerat din punct de vedere al surplusului (intoxicaţii) , perturbări în sistemele de control (perturbări metabolice), insuficienţe (îmbolnăviri, uneori cu caracter genetic).
          Influenţarea sistemelor de control a ionilor metalici conduce la îmbolnăviri, uneori ireversibile din necunoaşterea cauzei.
          Combinaţiile complexe au un rol determinant şi în activitatea medicamentoasă. In general, medicamentele stabilesc interacţiuni la nivelul celulei.
          Domeniul chimioterapiei cancerului a evoluat mul în ultimii ani, un număr mare de noi substanţe naturale sau de sinteză fiind testate în acest scop.
          Substanţele medicamentoase eficace în neoplasmele umane şi experimentale au, în general proprietăţi chelatoare sau sunt uşor metabolizate cu compuşi cu astfel de proprietăţ. Multe dintre ele interacţionează cu acizii nucleici, inhibând sinteza ADN, ceea ce explică modul lor general de acţiune.
          In scopul clinic, au fost utilizaţi antimetaboliţii, agenţii alchilanţi, unii produşi naturali (alcaloizi sau antibiotice) şi hormoni steroizi.
          Antimetaboliţii prezintă o structură asemănătoare cu diferiţi metaboliţi normali cu care intră în competiţie. Cei mai importanţi antimetaboliţi sunt cei analogi acidului folic, bazelor purinice, bazelor pirimidinice
          Agenţii alchilanţi, azotiperitele, etileniminele  şi derivaţii entersulfonici sunt substanţe donoare de grupări alchil reactive , cu care blochează grupări biologic active ale proteinelor şi nucleoproteinelor esenţiale metabolismului normal al celulelor.
          Hormonii estrogeni, androgeni şi steroizii corticosuprarenali sunt eficace faţă de ţesuturile a căror creştere este anormală sub control hormonal.
          Substanţele anticancerigene ca agenţii de chelare manifestă de obicei o afinitate superioară faţă de unele metale cancerigene (anormale) existente în organism. Deoarece selectivitatea este redusă, ele pot inactiva şi unele enzime necesare creşterii rapide sau anormale a celulelor.

          Utilizând 6 mercaptopurina ca ligand a unor ioni metalici mai ales a Pt(II) şi Pt(IV) au fost sintetizate combinaţii complexe cu acţiune citostatică. Se presupune că, în urma acţiunii lor asupra virusurilor, se eliberează ligandul biologic activ, care inhibă în continuare creşterea celulelor.

          Implicarea compuşilor de coordinaţie în aceste fenomene are drept justificare faptul că diferite părţi ale virusurilor reprezintă agenţi de chelare, care pot înlocui liganzii în compuşii de coordinare. Chiar o alterare minoră de acest gen, va conduce aproape sigur la reducerea sau la eliminarea patogenităţii virale.
          O alternativă este introducerea unui ion metalic în vecinătatea virusului astfel încât să poată avea loc complexarea.
          O altă cale este utilizarea liganzilor care posedă o activitate antitumorală.
          In ceea ce priveşte explicarea acţiunii antitumorale după formarea ligandului, ar avea loc dezactivarea ionilor metalelor cu acţiune cancerigenă sau a enzimelor necesare creşterii rapide atât a celulelor sănătoase cât şi a celor maligne.
          Configuraţia spaţială a ligandului cu acţiune anticancerigenă constituie un factor important în ceea ce priveşte acţiunea sa farmacologică.

2. Combinaţii coordinative cu activitate antitumorală

          Activitatea antitumorală a combinaţiilor coordinatice ale Pt(II) pare a fi limitată la cele de tipul [PtA2X2], neutru din punct de vedere electric caracteristică izomerilor cis.

          Combinaţiile coordinative ale Pt(II) cu sarcină electrică sunt incative, chiar dacă liganzii sunt uşor schimbabili.

          Activitatea antitumorală a complecşilor Pt(II) , de tipul [PtA2X2] depinde de natura liganzilor. Cele mai bune rezultate au fost obţinute cu Cl- şi Br-, liganzi anionici monodentaţi cu capacitate de schimb intermediară şi cu anionii oxalat, malonat, liganzi carboxilaţi bidentaţi. În ceea ce priveşte natura anionilor cu molecule de amoniac şi de diamine ciclice saturate în ceea ce priveşte pe cea a aminelor.
          Prin urmare, cis-diclorodiaminoplatina (II), cis [Pt(NH3)2Cl2] cuoscută şi sub denumirea de Sarea lui Peyrone, introdusă în terapeutică de către Rosenberg şi Van Camp prezintă cea mai ridicată activitate antitumorală.
          Din 1978, cis platinul ca preparat unic sau combinat cu alte citostatice (vinblastinul, bloemicina, adriamicina, ciclofosfamid) a fost folosit în tratamentul carcinoamenlor ovariene, pulmonare, ale vezicii şi zona cap-gât.
          Cele mai frecvente efecte seundare ce apar în terapia cu cis-platin sunt afectarea zonei gastrointestinale (apariţia de greţuri şi stări de vomă) şi a rinichilor, datorită inhibării enzimatice prin coordinarea platinei la grupările sulfhidrice ale proteinelor. De aceea, se recomandă administrarea unor combinaţii cu sulf ca N-etilditiocarbamatul de sodiu, tiouree şi chiar diuretice ce împiedică legarea platinei la atomii de sulf ai proteinelor.
          Odată descoperit un medicament cu proprietăţi terapeutice benefice pentru o anumită boală cercetătorii caută să-i îmbunătăţească mereu performanţele. Acest lucru este posibil prin sinteza şi studiul compuşilor analogi (medicamentelor de a doua generaţie).
          Analogii, pot fi capabili să îmbunătăţească eficacitatea medicamentului de referinţă datorită faptului că o concentraţie mai mică de medicament poate produce acelaşi efect. Pe de altă parte, proprietăţile toxicologice ale medicamentului pot fi mult îmbunătăţite. Deci analogii pot avea efecte toxice secundare mai puţine decât produsul de bază.
          In al doilea rând, medicamentele de generaţia a doua pot fi utilizaţi în tratamentul cazurilor în care s-a manifestat o rezistenţă la medicamentul original.
          In funcţie de profilul toxicologic şi eficacitatea acestor medicamente de generaţia a doua se pot obţine prin studiu şi sinteză analogi ai acestor tip de medicamente. Acest din urmă analog poartă denumirea de medicament de generaţia a treia.
Au fost sintetizaţi mulţi analogi ai cis platinului, unii produc aceleaşi efecte terapeutice ca şi cis paltinul dar sunt necesare cantitaţi mult mai mici şi prezintă efecte secundare mai mici.
          Trei dintre aceşti analogi sunt craboplatinul, spiroplatinul şi iproplatinul a căror structură este indicată mai jos.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 12 ori

nota totala 8

autor: cmc


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales