TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

CONSIDERATII GENERALE ASUPRACONVENTIEI DE ARBITRAJ - Drept

CONSIDERAŢII GENERALE
ASUPRA
CONVENŢIEI DE ARBITRAJ

 

1. Noţiune, forme

 

             În literatura de specialitate convenţia de arbitraj a fost definită ca reprezentând înţelegerea părţilor de soluţiona un litigiu de comerţ internaţional prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent1 sau “ acordul părţilor contractului de comerţ internaţional de a supune litigiul ivit între ele în legătură cu executarea acelui contract arbitrajului2.
            Convenţia de arbitraj se poate prezenta sub cele două forme3:
-         compromisul sau convenţia de compromis;
-         clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;
            Compromisul este acordul prin care părţile supun litigiul existent între elespre soluţionarea unui arbitraj.
Compromisul trebuie să îndeplinească anumite condiţii.
       Să se refere la un litigiu actual şi determinat, menţionat ca atare în actul de compromis.
                  În cazul în care părţile au în vedere un litigiu, care încă nu s-a declanşat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauză compromisorie.
 [1]   

 

               Situaţia este diferită dacă fără a fi un litigiu deja născut, există faptul litigios, , adică acela care este susceptibil de a da naştere, ulterior, la un litigiu4; părţile pot încheia un compromise valabil. 
               Existenţa unui litigiu este de  esenţa contractului de compromis.
               Inexistenţa litigiului semnifică lipsa de obiect a compromisului ;i este sancţionată cu nulitatea actului de compromis, precum şi a sentinţei care ar fi dată în aceste condiţii.
                Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizaţi. Dacă ei se pronunţă cu privire la un litigiu inexistent, înseamnă că statuează ultra petita, cu toate consecinţele aferente unei asemenea statuări.5
                 Acordul părţilor trebuie să fie exprimat de aşa natură încât să rezulte că arbitrii sunt învestiţi cu putere de a judeca, fiindcă altfel acordul părţilor ar putea exprima un alt contract ( tranzacţie, expertiză ), dar nu un compromis, convenţie de arbitraj.
                În  cuprinsul  compromisului  părţile  trebuie    desemneze  arbitrul
( eventual arbitrii ) ce urmează să statuieze asupra contenciosului lor.
                Desemnarea arbitrilor trebuie făcută prin arătarea numelui lor  sau în orice alt mod  de natură să denote certitudinea în privinţa identităţii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a preşedintelui Curţii de arbitraj) ; în acest caz se înţelege că va fi arbitru persoana care va avea această calitate la momentul când trebuie să aibă loc arbitrajul.
                 Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antrenează nulitatea actului respectiv; părţile au însă posibilitatea să înlăture acest viciu şi să acopere
               [2]
                
          
 nulitatea actului, desemnând ulterior arbitrul sau arbitrii.
                 Actul de compromis trebuie  să conţină precizările necesare cu privire la organizarea arbitrajului asupra căruia părţile au convenit, precum şi procedura de arbitrare.
                 De asemenea părţile fixează şi termenul înăuntrul căruia urmează să aibă loc arbitrajul. Acest termen este supus – în ceea ce priveşte modul de calcul – regulilor dreptului comun. El poate fi însă prorogat, expres sau tacit, prin acordul de voinţă al părţilor.6
                  Termenul poate fi suspendat în prezenţa unor împrejurări, cum ar fi de pildă, desfăşurarea unei proceduri penale fondată pe acelaşi element de fapt cu privire la care este chemat să se pronunţe arbitrajul, precum şi în cazul în care există o chestiune prejudiciabilă.
                    În conţinutul actului de compromis poate fi inserată o clauză prin care arbitrii pot statua în echitate  sau ex aeguo et bono”. Expirarea termenului fixat de  părţii pentru înfăptuirea arbitrajului nu înrăutăţeşte situaţia de drept a acestora existentă în momentul împlinirii termenului.
                  Astfel, dacă în actul de compromis s-a consemnat o recunoaştere sau o mărturisire a unei părţi, acestea rămân câştigate cauzei, putând fi invocate ulterior de către cealaltă parte împotriva celui care la făcut.
                 În ipoteza în care actul de compromis este nul, rămân valabile toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea şi care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.
                Compromisul fiind un acord de voinţă produce efectele unui contract, cum sunt bunăoară cele privind opozabilitatea între părţi faţă de terţi. Tot astfel actul de compromis poate fi atacat prin acţiunea în simulaţie sau prin acţiunea pauliană, când sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru promovarea acestor sancţiuni.  
[3]
                Compromisul se analizează şi ca act judiciar,7deoarece el produce efecte specifice unor asemenea acte precum: întreruperea prescripţiei acţiunii cu referire la care el s-a perfectat, suspendarea perimării unei proceduri declanşate între aceleaşi părţi, pentru aceiaşi cauză, împiedicarea părţilor de a supune litigiul respectiv unei alte judecăţi.
               Proba actului de compromis se face prin orice mijloace de dovadă fiind vorba de un act pur consensual.
               Inexistenţa compromisului poate fi invocată în diferite forme. De regulă, ea se constată prin inserarea protestului părţii interesate în procesul-verbal sau în cuprinsul încheierii date de arbitri.
               Participarea părţilor la procedura de arbitraj sau achiesarea lor la sentinţă arbitrală – făcută expres sau tacit ( în acest din urmă caz, prin executarea voluntară a sentinţei) – acoperă lipsa actului de compromis redactat în scris.
               Clauza compromisorie este acordul prin care părţile supun soluţionării unui arbitraj litigiul ce ar putea interveni între ele în legătură cu un contract.
               Clauza compromisorie este un acord anterior oricărui contencios între părţile contractante; aşadar litigiul trebuie să, fie viitor şi eventul.8 Prin această clauză compromisorie se deosebeşte de compromis, care priveşte litigii deja existente între părţi.
              Clauza compromisorie se înscrie ca o stipulaţie în cuprinsul unui contact comercial.9 Este posibil însă ca părţile să o adauge contractului respectiv chiar ulteror perfectării lui, ele având libertatea să-l completeze cu orice clauze doresc.
              Adăugarea sa ulterioară trebuie făcută însă până la ivirea litigiului, deoarece după acest moment orice clauză ar interveni cu privire la aceasta ar
[4]

 

 

constitui un compromis în măsura în care ar îndeplini condiţiile compromisului,    
adică  înscrisul  constatator  al  convenţiei  respective  ar  conţine,  şi  expunerea
litigiului (obiect al arbitrării), precum şi indicarea numelui arbitrilor.
               Atunci când din clauza compromisorie lipseşte precizarea referitoare la desemnarea arbitrilor, actului respectiv nu i se va poate recunoaşte nici valoarea de compromis şi nici valoarea de clauză compromisorie.10
               Indiferent dacă clauza compromisorie este inserată în contractul principal  ca o stipula ţie distinctă acestuia sau este constatată printr-un înscris separat – întocmit concomitent cu contractul sau la o dată ulterioară, dar înaintea ivirii litigiului între părţi – ea trebuie  să nu lase nici o urmă de îndoială cu privire la voinţa partenerilor contractuali de a supune eventuale litigii ce ar putea să apară  între ele în legătură cu executarea obligaţiilor asumate prin contractul principal unui anumit arbitraj.


[1] Ioan Macovei, “ Instituţii în dreptul comerţului internaţional, Ed. Junimea, Iaşi, 1987, p. 359;

2 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu,“Dreptul comerţului internaţional,Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.178;

3  În sensul arătat dispun art I, par.2, lit.a a Convenţiei Europene de Arbitraj Comercial Internaţional de la Geneva din1961 şi art.II, par.2 al Convenţiei pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine de la New York din 1958;

4 Tudr R. Popescu, “ Dreptul comerţului internaţional, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 376, nota 6.;

5 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., p. 183
6 Constituie prorogare tacită, de pildă, prezentarea părţilor în faţa arbitrilor după expirarea termenului prestabilit.

7 Tudor R. Popescu, op.cit., p. 377; Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, op. cit., p. 185;

8 Ioan Macovei, op. cit., p. 359;

9 Astfel, Camera de Comerţ Internaţional de la Paris recomandă părţilor  următoarea clauză : orie litigii decurgând din prezentul contract  vor fi soluţionate definitiv după Regulamentul de conciliere şi arbitraj al Camerei de Comerţ Internaţional, de unul sau mai mulţi arbitri numiţi conform acestui Regulament;

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 52 ori

nota totala 10

autor: dan


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales