TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Drogurile si alcoolul - Chimie

 

     

 

Bãuturile alcoolice au fost folosite aproape in intreaga lume, incã din timpuri strãvechi.Existã consemnãri ale folosirii acestora de cãtre vechile civilizatii incã din anul 6.000 i.Hr. Producerea vinului isi are originea in Orientul Mijlociu, unde vita-de-vie dãdea roade fãrã ingrijiri speciale. Vechiul Testament ii atribuie lui Noe plantarea primei culturi de vitã-de-vie, considerându-l si prima persoanã care s-a imbãtat.

In orasul sumerian Nippur, berea si vinul erau folosite ca bãuturi tonice in scop medical si incã din anul 2.000 i.Hr. manifestarile religioase ale vechilor egipteni si ale asirienilor includeau petreceri la care se consumau bãuturi alcoolice si care durau zile de-a rândul. Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al vitei-de-vie si cel ce produsese berea din cereale. Este de asemenea interesant de stiut faptul cã un faraon ce a trãit acum aproximativ 5.000 de ani a scris primul epitaf dedicat unui alcoolic.In Grecia, betia nu era un fapt cunoscut inaintea aparitiei noului zeu Dionysos (zeul vitei-de-vie si al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea i.Hr., consumarea bãuturilor alcoolice devenise o parte importantã a vietii de zi cu zi. Grecii erau insã destul de inteligenti pentru a remarca faptul cã, desi vinul poate crea o stare plãcutã, poate, de asemenea, sã-l determine pe un individ sã facã lucruri pe care in mod normal nu le-ar fi fãcut sau chiar sã-si iasã din minti. Filosofi greci, cum fi Socrate sau Platon recomandau cumpãtarea si incriminau abuzul de alcool. Oricum, se stie cã sfaturile lor au fost adesea ignorate, intre cei care le-au ignorat aflându-se si Alexandru cel Mare, despre care se crede cã ar fi murit in timpul unei petreceri la vârsta de 33 de ani, dupã ce cucerise intreaga lume cunoscutã. E posibil ca betia pe scarã largã sã fi dus la cãderea Babilonului, in anul 539 i.Hr. Persii au atacat si distrus orasul in timpul unui festival când toti locuitorii erau beti. Romanii au fost familiarizati cu vinul de cãtre greci, si, desi ei au cucerit Imperiul Grec, ei au fost de fapt cuceriti de cultura greacã, de zeii lor, si de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au transformat sãrbãtorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, in latina) in manifestãri de o amploare necunoscutã la acea vreme, caracterizate prin excese alimentare si de alcool, orgii sexuale, ceremonii religioase stranii, crime ritualice. Consumul bãuturilor alcoolice era rãspândit printre reprezentantii claselor superioare si printre conducãtorii Imperiului Roman, vânzarea si folosirea acestora ajungând pânã in Spania, Franta, Germania si Insulele Britanice. Pe mãsura ce luxul, avaritia si ambitia au condus spre declinul Romei, lãcomia si bãutura i-au aruncat pe impãrati in decadentã si moarte.

Crestinismul a ajutat la instaurarea unei pozitii moderate fatã de consumul de bãuturi alcoolice, dar, chiar si atunci, vinul a devenit un aspect important in anumite ritualuri religioase, gãsindu-si “victime” printre preoti. Astfel, bãuturile alcoolice s-au extins de la o tarã la alta, fiind transformate in functie de tipul de fructe existent si de gusturile locuitorilor: vodka obtinutã din cartofi in Rusia, whiskey, bere, gin, coniac in Europa, berea in Insulele Britanice, “saki” in Japonia, “soma” in China, “chica” si “pulque” in America de Sud, romul in Insulele Caraibe. In sfârsit, oricine are acces (si o anumita preferintã) la bãuturile alcoolice.

Dependenta de bãuturile alcoolice

 

Faptul cã alcoolul este un dar al zeilor este o credintã persistentã de-a lungul secolelor. Alcoolul a fost considerat tãmãduitor al bolilor, un tonic pentru sãnãtate, un intãritor in caz de tristete sau depresie si o necesitate in ritualurile religioase. Doar abuzul era incriminat, iar betivii, cei care abuzau de darul lui Dumnezeu, erau priviti ca niste pãcãtosi. Alcoolul a fost acceptat in timp ce alcoolicii sau cei ce abuzau de alcool erau priviti ca alcãtuind o nefericitã minoritate de persoane cu o personalitate slabã, victime ale propriei lor lipse de tãrie. In 1956, la mai mult de douãzeci de ani dupa infiintarea “Alcoolicilor Anonimi”, Asociatia Medicalã Americanã” a recunoscut alcoolismul ca fiind o afectiune ce creeazã dependentã, desi fusese caracterizatã astfel incã din secolul al XIX-lea.Existã douã tipuri de afectiuni raportate la alcool: alcoolismul de tip “gamma” si cel de tip “delta”. Comunã ambelor tipuri este “toleranta”, ceea ce se referã la faptul cã organismul devine din ce in ce mai putin expus efectelor consumului sustinut de alcool si “adaptarea metabolismului”, ceea ce presupune faptul cã organismul isi modificã procesele metabolismului pentru a le adapta prezentei alcoolului. Ambele tipuri duc la dependentã fizicã si simptome specifice.Alcoolicul de tip gamma manifestã din momentul in care incepe sã bea, o incapacitate de a controla cantitatea de alcool consumatã, fiindu-i specificã si alternanta de perioade de mare consum de alcool si perioade de abstinentã. Pe de altã parte, alcoolicii de tip delta sunt de obicei incapabili sã se abtinã de la consumul de alcool. Ei beau, in general, cantitãti mai mici de alcool decât cei de tip gamma si sunt astfel mai “treji”, dar consumul acestor bãuturi continuã intreaga zi.

 

Existã si alte teorii.

 

Una este aceea cã alcoolicii sunt victime ale bolii si cã viitorul le va rezerva serioase complicatii. Aceastã teorie este acceptatã pe scarã largã, dar nu se sustine deoarece nu toti alcoolicii trec prin aceste etape sau nu comportã caracteristicile bolii. Nu explicã, de asemenea, de ce unii alcoolici sunt capabili sã renunte definitiv la bãut. Un timp a fost la modã o anumitã teorie ce incerca sã explice alcoolismul, sustinând cã alcoolicii suferã de tulburãri de personalitate si cã aceasta ar fi cauza excesului de alcool. Expertii au fost de acord cu faptul cã nu existã ceva asemãnãtor personalitatii unui alcoolic, dar problemele existente inaintea creãrii dependentei vor influenta insãnãtosirea individului si vor determina reintrarea in societate a acestuia. Unii cercetãtori sustin cã alcoolismul se bazeazã pe un comportament dobândit/ invãtat, astfel cã alcoolicii ar trebui sã invete sã-si controleze consumul de alcool, renuntarea completã nefiind necesarã. Nu este luatã aici in calcul posibilitatea ca intr-adevãr dependenta de alcool sã aibã la bazã mecanisme psihice. Este acceptat pe scarã largã faptul cã abstinenta de la alcool este singura cale practicã ce ajutã alcoolicul sã se reintegreze. O teorie mai complicatã fatã de aceste studii teoretice este cea numitã“teoria holisticã”, care afirmã cã alcoolismul este un mod de viatã, influentat de interactiunea cu oameni, locuri si evenimente. Atât studiile, cât si teoria holisticã tind spre a afirma cã alcoolismul este mai degrabã un obicei prost, nu o boalã, ci o consecintã a tensiunilor interne sau externe ce exercitã asupra individului. Teoria holisticã chiar recunoaste faptul cã tratamentul aplicat ar trebui sa includã o dietã corespunzatoare, antrenamente fizice, dezvoltarea unor abilitãti sociale si formarea unui sistem de asistentã socialã.

Adevãrul este cã alcoolismul este termenul folosit pentru a descrie cea mai severã formã de abuz de alcool si variazã in functie de greutatea fiecãrui individ si in functie de stãrile psihice si psihologice.

Comportamentul alcoolicului este anormal, corpul lui reactionând slab la stimuli.

 

Efectele alcoolului asupra organismului

 

Alcoolul afecteazã corpul in douã feluri:

(1) intrã in contact cu gura, esofagul, stomacul si intestinele unde are o actiune iritantã si “anesteziantã” (cauzând lipsa senzatiei de durere cu sau fãrã pierderea constiintei),

(2) doar 20‰ din cantitatea de alcool ingeratã este absorbitã in stomac, restul de 80‰ este absorbit prin peretii intestinali direct in sânge, ajungând in fiecare celulã a corpului.

Fiecare ratie de alcool va produce o intoxicare. Ceea ce face alcoolul este sã incetineascã functionarea celulelor si a organelor pânã când ajung sã isi desfãsoare activitatea cu mult mai putinã eficientã.

El afecteazã creierul intervenind in activitatea centrilor care coordoneazã echilibrul, perceptia, vorbirea si gândirea. Produce dificultati in vorbire si erori in procesul de gândire. Mai sunt afectati centrii coordonãrii, apãrând astfel “simptomele” clasice: mersul impleticit, cãzãturile, ajungându-se pana la imposibilitatea de a mai tine un chibrit aprins in mânã. In mod paradoxal, desi incetineste functiile organismului, alcoolul duce la disparitia inhibitiilor. Emotiile sunt exprimate mult mai usor, deoarece acea parte a creierului care ne ajutã sã ne controlãm comportamentul este scoasã din functie sau se relaxeazã excesiv astfel incât emotiile devin exagerate. Dacã se consumã indeajuns de mult alcool persoanã va adormi sau, in cazuri extreme, va intra in comã. Consumarea alcoolului in cantitãti mari mãreste riscul aparitiei cancerului gurii, limbii, faringelui, laringelui si al esofagului, probabil datoritã actiunii sale iritante bolile ficatului cauzate de excesul de alcool includ inflamarea ficatului, hepatita, ciroza si cancerul ficatului. Lipsa acutã de anevrina (vitamina B1) poate cauza atacuri de cord, combinate de obicei cu edemuri (colectarea de fluid in tesuturi). Alcoolul mãreste riscul aparitiei bolilor de inimã, a infarcturilor si determinã cresterea presiunii sângelui. Alte afectiuni cauzate de abuzul de alcool includ: gastrita, pancreatita, neurita (afectiuni nervoase) si ulcerul digestiv. Persoanele care consumã alcool in cantitati prea mari au sanse mai mari decât altele sã sufere de anxietate, paranoia sau depresie. Sansele aparitiei dementei sunt, de asemenea mult crescute.

Pe scurt, organismul se poate adapta efectelor negative produse de alcool. Dar dupã ceva vreme el devine incapabil sã isi mai pastreze echilibrul si isi vor face aparitia efecte dezastruoase. Este tot ceea ce poate face ficatul pentru a neutraliza toxinele din organism. Dacã dupã o o oarecare perioadã se renuntã la alcool, efectele negative apãrute pot sã disparã. Dacã aceastã perioadã se prelungeste insã prea mult pot sã aparã transformari ireversibile. Alcoolul poate produce sterilitate si tinde sã incetineascã dezvoltarea fãtului, la fel cum o face cu functiile celulelor si organelor. Poate determina disfunctionalitãti structurale si functionale, chiar retardarea. Aceste disfunctionalitãti, cunoscute sub numele “sindromul alcoolului la fãt”, conduc la dezvoltarea incompletã a membrelor, diformitãti faciale si dezvoltarea anormalã a creierului, ceea ce dã nastere la dificultati de ordin intelectual si motor. Experienta a demonstrat cã riscul avortului spontan este mult mai mare la femeile care consumã alcool in exces, ca si cel al nasteri unor copii subdezvoltati sau cu dereglãri comportamentale. Acesti copii se dezvoltã mult mai incet decat cei ai mamelor care practicã abstinenta.


 

 

Plantele ce contin cofeinã s-au dezvoltat datoritã ridicatei protectii fatã de actiunea bacteriilor, ciupercilor si insectelor.Cofeina inhibã actiunea bacteriilor si a ciupercilor si cauzeazã sterilitate anumitor insecte, scãzand numãrul acestora. In plus, cofeina pãtrunde in sol si inhibã cresterea buruienilor, ceea ce poate duce la distrugerea plantelor respective. Plantele ce contin cofeinã produc si inmagazineazã cofeinã in seminte de cafea, departe de propriile locatii pentru divizarea celulelor, tocmai pentru a se feri de efectele otrãvitoare/nocive ale acesteia.Cele mai multe plante ce contin cofeinã au fost descoperite si folosite incã din Epoca de Piatrã, adicã aproximativ acum 600.000-700.000 de ani in urmã. Acei oameni mestecau semintele, scoarta si frunzele mai multor plante si asociau probabil consumul de plante ce contineau cofeinã cu modificãrile de comportament si stare. Cafeaua era probabil cultivatã si consumatã pentru a inlãtura oboseala, a stimula vigilenta si a imbunãtãti starea de spirit. La inceput e posibil sã fi fost consumatã sub formã de pastã sau chiar boabe si abia mult mai tarziu s-a descoperit cã prin introducerea in apã fierbinte se pot obtine rezultate sporite. Ceaiul a fost folosit drept bãuturã fierbinte si utilizat ca medicament. Insemnãrile aratã cã in China se folosea incã de acum 4.700 de ani si a pãtruns in Japonia alãturi de alte aspecte de ordin cultural in jurul anului 600 d.Hr., insã a trebuit sã trecã 700 de ani pentru a intra definitiv in viata de zi cu zi a japonezilor.Acestia numesc ceaiul “ch`a”, iar chinezii “t`e” (se pronunta “tai”). Comerciantii germani au adus cu ei ceaiul si, in ciuda costului ridicat, s-a rãspandit rapid in intreaga Europa.Ceaiul era foarte popular in coloniile Americii si pentru a-si intãri statutul de mare putere colonialã, Guvernul britanic instituie o taxã specialã pentru acesta (alãturi de alte câteva articole). Ca rezultat al acestei taxe, colonistii au boicotat importul de ceai si au inceput sã foloseascã substituenti, in special cafea. Boicotul a degenerat intr-o revolutie in data de 16 decembrie 1773, când un grup de revolutionari deghizati in indieni au pãtruns pe trei dintre navele englezesti ce detineau ceai si au vãrsat cotinutul (342 lãzi de ceai) in Golful Boston. Acest incident faimos in istoria Americii, cunoscut sub numele de “The Boston Tea Party”, o datã cu represaliile ce au urmat din partea Guvernului britanic, a ajutat la declansarea Revolutiei Americane. Primele insemnãri referitoare la cafea au fost descoperite in niste documente din secolul al X-lea, de provenientã arabã. Pe de altã parte, existã dovezi cã incã din secolul al VI-lea cafeaua era cultivatã si consumatã in Etiopia. O legenda arabã povesteste cã un tanãr pãstor de capre, a descoperit virtutile stimulente ale tufelor de cafea când caprele sale au mâncat din acestea si au devenit foarte zburdalnice.Boabele de cafea mai erau mestecate incã in Africa secolului al XIX-lea. La inceput arabii au creat un vin prin zdrobirea boabelor de cafea si fermentarea sucului obtinut. La inceputul secolului al XI-lea ei au inceput sã foloseascã boabele pentru a obtine o bãuturã caldã, numitã “qahwah”. Pe mãsurã ce consumul de cafea s-a rãspandit, oamenii au adecvat feluritelor limbi aceastã denumire, devenind “café”, “kaffe”, “koffie”, ”coffee”. Pe la sfârsitul secolului al XVII-lea germanii plantau cafea in insula Java. In urmãtorii 50 de ani, francezii, apoi englezii aveau plantatii in coloniile din Caraibe. Cultivarea cafelei s-a rãspandit in America Centralã si de Sud si la inceputul secolului al XIX-lea Brazilia depãsea Indonezia si devenea principalul exportator de cafea. Pe la 1860, in Statele Unite se consumau trei sferturi din productia mondialã de cafea, mai mult de jumãtate din aceasta provenind din Brazilia.

 

Utilitatea medicalã a cofeinei

S-a demonstrat cã actiunea cofeinei asupra organismului uman este una de crestere a ritmului respirator prin stimularea acelei pãrti a creierului responsabilã cu nivelul dioxidului de carbon din sânge. Cofeina poate mãri ritmul respirator prin consolidarea actiunii diafragmei, care este principalul muschi implicat in procesul de inspiratie si expiratie. Un studiu a arãtat faptul cã aceasta mai poate fi folositoare si celor cu afectiuni pulmonare, care au probleme respiratorii. Pacientii astmatici au probleme respiratorii datoritã canalelor bronhice comprimate. Medicamentul numit teofilinã a fost indelung folosit in tratamentul astmului deoarece dilata canalele bronhice si usura respiratia. Recent, un studiu a demonstat faptul cã si cofeina are acelasi efect. Cu toate acestea, doza necesarã (echivalentã cu aproximativ nouã cesti de cafea pentru o persoanã de talie medie), produce efecte secundare nedorite: tremur si lipsã de echilibru.

Pe lângã efectele benefice in afectiunile respiratorii, cofeina poate fi folositã cu succes si in provocarea respiratiei la nou-nãscutii care au insuficientã respiratorie. Consumatã o datã cu hrana obisnuitã, cofeina creste ritmul de convertire a hranei in energie. Consumatã intre mese, produce un transfer al grãsimilor din depozitele celulare cãtre fluxul sangvin pentru a fi folosite ca energie. Cofeina este, asadar, un ingredient obisnuit ce nu necesitã prescriptie medicalã. Cofeina este des inclusã in preparate prescrise de medic sau in cele care nu necesitã prescriptie medicalã pentru durerile de cap si in alte analgezice, probabil pentru a contracara efectele depresive ale medicamentelor existente in aceste retete. Cofeina a fost folositã si in cazuri de infertilitate, deoarece creste mobilitatea spermatozoizilor. Oricum, cantitatea folositã pentru a obtine acest efect este foarte mare, iar eventualele efecte secundare sunt necunoscute.

Dependenta de cofeinã

 

Din punct de vedere tehnic, drogul este o substantã folositã sã previnã ori sã vindece o afectiune sau sã augumenteze starea bunã fizicã sau mentalã a cuiva. De fapt, oamenii folosesc cofeina in toate aceste scopuri, iar aceasta poate rãspunde la toate aceste solicitãri, dar pânã la un anumit punct.Cofeina este cel mai popular drog din lume. Desi cofeina este o substantã chimicã ce poate fi folositã in scopuri medicale sau nu, ea este folositã mai adesea fãrã prescriptie medicalã, pentru efectele sale asupra stãrii si comportamentului. Drogurile consumate in acest scop sunt cunoscute sub numele de “droguri psihoactive”. Heroina, cocaina, marijuana, nicotina, alcoolul si cofeina sunt toate droguri psihoactive.

Cofeina purã este un praf alb cu gust amar ce se aseamãnã cu amidonul. Este solubilã in procentaj moderat in apã la temperatura corpului omenesc si usor solubilã in apa incãlzitã. A fost pentru prima datã extrasã din cafea in 1820, iar din ceai in 1827, dându-i-se numele de “theina”. Curând dupã aceasta s-a descoperit si faptul cã proprietatea de a modifica starea de spirit si comportamentul se datoreazã tocmai cofeinei si in cazul cafelei si in cel al ceaiului. Dupã ceai si cafea, cea mai importantã sursã de cofeinã o reprezintã bãuturile nealcoolice, apoi cacaoa si ciocolata. Ultima sursã importantã este in prescriptia de medicamente si a medicamentelor fãrã prescriptie. Persoanele care consumã in mod regulat cantitãti mari de cafea (mai mult de cinci cesti pe zi) realizeazã adesa cã organismul lor s-a adaptat acestor cantitãti, astfel cã si toleranta la aceastã substantã creste; rezultatul este cã ei trebuie sã mãreascã si consumul pentru ca substanta sã mai aibã efect stimulator. Pe de altã parte, dacã unii renuntã la consumul de cafea pentru un timp, uneori chiar si câteva ore, se pot confrunta cu simptome inverse, cum ar fi oboseala, dureri de cap, iritabilitate datoratã dependentei lor fizice si mentale fatã de acest drog.

Efectele cofeinei asupra organismului

 

Afirmatiile conform cãrora cofeina stimuleazã activitatea sistemului nervos central - creierul si mãduva spinãrii – se bazeazã pe foarte putine informatii ale sistemului in sine. Existenta acestui stimul se bazeazã mai mult pe aparitia efectelelor drogului asupra stãrii si comportamentului si se presupune cã activitatea creierului este afectatã intr-o anumitã mãsurã. Observatiile fãcute asupra creierului animalelor aratã cã prezenta cofeinei intensificã activitatea celulelor de la suprafata creierului (ceea ce se asociazã unui complex de senzatii si unui anumit comportament) si a structurilor mai adânci (asociate instinctului si emotiei). Studiile legate de actiunea cofeinei asupra activitãtii au arãtat prelungirea timpului in care cineva poate lucra la nivel maxim si scurtarea perioadei de timp necesare pentru recuperarea in urma unei activitati extenuante. O performantã redusã se inregistreazã, insã, in cazul activitatilor in care este necesarã o coordonare foarte bunã si o fermitate a miscãrilor mâinilor. Cofeina afecteazã coordonarea motorie, ceea ce presupune cresterea tremurului bratelor si a mâinilor, uneori numite ”agitatiile cafelei”. Cercetãrile pornite de la ipoteza cã aceasta ar putea contracara efectele alcoolului au fost neconcludente.

In plus, este evident faptul cã bãutul a câteva cesti de cafea nu il poate face pe un individ sub influenta alcoolului sa fie apt sã conducã o masinã. De fapt, cofeina il poate face cu atât mai periculos, deoarece adâncirea simturilor il poate face pe acest potential sofer sã creadã cã poate face lucruri cãrora reactiile si perspicacitatea lui slãbite nu le poate face fatã. In loc sã fie somnoros si inofensiv, el este vigilent si periculos. Desi consumarea cafelei produce reactii diferite, in general aceia care sunt mari consumatori de cafea dorm mai putin decât ceilalti, unii dintre ei putând suferi de anumite forme de insomnie sau de o proastã dispozitie matinalã. Cafeaua creste tensiunea arterialã si mãreste numãrul de bãtãi ale inimii. Desi modificãrile survenite nu sunt mereu semnificative, cresterea tensiunii arteriale poate deveni un aspect periculos pentru aceia care au probleme in acest sens. S-a demonstrat, de asemenea, cã existã o conexiune si cu accelerarea ritmului respirator, ceea ce le este folositor celor care au afectiuni pulmonare sau respiratoriiConsumul mare de cafea creste si cantitatea de acid secretatã in stomac, dar reduce, pe de altã parte actiunea prin care stomacul isi goleste continutul in intestinul subtire. Cofeina incetineste, de asemenea, si trecerea alimentelor prin intestinul subtire, insã o accelereazã in intestinul gros. Toate aceste efecte pot duce la tulburãri digestive sau chiar la ulcer al stomacului sau al intestinului subtire.Pe lângã efectele pe care le are asupra sistemului digestiv, cafeaua si ceaiul reduc capacitatea organismului de absorbtie a anumitor substante nutritive.

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 255 ori

nota totala 5.07

autor: danut


Inscriere in newsletter

Referate liceu (1282)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales