TOATE REFERATELE - ADAUGA REFERAT

Constitutionalitatea dispozitiilor din Codul Penal - Drept

Constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul Penal cu privire la infracţiunile de ofensă adusă autorităţii, prostituţie, vagabondaj
   Pentru a comenta constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul Penal cu privire la infracţiunile de „ofensă adusă autorităţii” (art. 238 ,abrogat prin OUG  nr. 58 din 2002) , „prostituţie”  (art. 328 Cod Penal ) şi „vagabondaj” (art. 327 Cod Penal), trebuie definit în primul rând termenul de „constituţionalitate”.
   Conform DEX termenul de „constituţionalitate”  înseamnă „însuşirea unei legi ,
a unei acţiuni, a unui act, a unei politici de a fi în conformitate cu constituţia .
Aşadar,constituţionalitatea implică în primul rând constituţia,  cartea tehnică a mecanismului social , certificatul de legalitate şi legitimitate a puterii , instrumentul prin care se realizează puterea [1] , legea supremă în stat.
    Vorbind despre o lex suprema în stat , ne referim bineînţeles  la statul de drept, care în secolul al XIX-lea desemna un stat în care puterea publică trebuia să se supună dreptului.Mai târziu, Hans Kelsen defineşte statul de drept ca fiind o ierarhie de norme a căror organizare piramidală produce limitarea statului [2].De asemenea , anumiţi autori francezi susţin că pe lângă principiul de legalitate , statul de drept implică şi respectarea drepturilor individuale prezentate în Declaraţia drepturilor omului din 1789.
    Prin urmare, statul de drept implică coexistenţa a două principii şi anume , principiul legalităţii şi principiul constituţionalităţii.
    Principiul legalităţii  s-ar putea rezuma în obligaţia tuturor indivizilor de a respecta regulile juridice în vigoare.Pe de altă parte, principiul constituţionalităţii implică mijloacele juridice având ca scop asigurarea conformităţii dreptului cu constituţia.[3]
    În concluzie , principiul constituţionalităţii rezumă relaţia dintre autoritate şi libertate,constituţia fiind  „o lege cu puterea la pătrat’’[4] , care trebuie să se impună celorlalte legi , constituţionalitatea  implicând în esenţă această supremaţie a legii fundamentale faţă de celelalte legi.
   
    În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor privitoare la infracţiunea de ofensă adusă autorităţii (art. 238 Cod Penal) ne vom referi în primul rând la textul infracţiunii din Codul Penal.
    Astfel, în art. 238 , prin raportare la art. 160 Cod Penal ,este încriminată „atingerea adusă onoarei sau ameninţarea ,săvârşită în public împotriva uneia din persoanele prevăzute în art. 160 , articol care se referă la persoane care îndeplinesc o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă’’.
     La o primă lectură se poate observa o anumită diferenţă de tratament, o anumită „discriminare’’ în tratamentul persoanelor care exercită activităţi importante în stat cât şi alte activităţi importante.
     Desigur, dacă ar fi să analizăm termenii de „ activitate  importantă în stat ’’ şi „de altă activitate importantă’’ , ne-am lovi cu siguranţă  de multe nelămuriri şi confuzii în privinţa sensului acestor termeni .De exemplu când şi care sunt condiţiile în care putem considera că o anumită activitate este importantă?
     Analizând punctual textul din Codul Penal , observăm că „atingerea adusă onoarei’’ implică probabil mai mult decât ar implica infracţiunile de insultă şi calomnie , asocierea termenilor menţionaţi având o gravitate mult mai mare ,cu referire la persoana etatică. Atingerea adusă onoarei nu se referă la persoana care reprezintă statul, ci la însuşi statul român.Prin urmare, atingerea adusă onoarei este de fapt atingerea onoarei statului reprezentat prin funcţionarul în cauză.De aici rezultă probabil gravitatea faptei ,care se pedepseşte de la 6 luni la 5 ani.
     Trebuie subliniat faptul că în timp ce la insulta adusă unei persoane particulare , tragerea la răspundere penală are loc la plângerea prealabilă a victimei, în cazul infracţiunii de ofensă adusă autorităţii , tragerea la răspundere penală are loc din oficiu.
     Este de necontestat gravitatea acestei fapte în măsura în care se consideră că persoana lezată reprezintă statul , dar totuşi „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice , fără privilegii şi fără discriminări’’ după cum postulează art. 16 din Constituţia României.Poate fi vorba în acest caz de un privilegiu sau de o discriminare?
     Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată în 10 decembrie 1948 , menţionează în art. 1 că „ toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi’’ .Art. 2  continuă acestă idee menţionându-se că  „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile  [...]  fără nici o deosebire de rasă . de culoare, de sex , de limbă, de religie , de opinie publică sau de oricare altă opinie, de origine naţională sau socială,de avere, de naştere sau decurgând din orice altă situaţie’’.
     Cu alte cuvinte , este în mod cert vorba de o discriminare , din moment ce de acest privilegiu nu se pot bucura decât reprezentanţii statului sau persoanele care desfăşoară „alte activităţi importante’’.
     Mai mult decât atât  şi în  Pactul  internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat în 16 decembrie 1966, în art. 26 se statuează egalitatea persoanelor în faţa legii şi faptul  ca  legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală contra oricărei discriminări , în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie , opinie publică sau altă opinie, origine naţională sau socială , avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare’’.
     Întrebarea este dacă această discriminare este contrară Constituţiei cât şi pactelor internaţionale la care România a aderat .
      În doctrină se vehiculează ideea că ar fi vorba de o „ discriminare pozitivă , admisă de Constituţie în art. 38, al. 2 ,  unde se impun unele măsuri speciale de protecţie socială a muncii. Prin art. 45 , al. 1 se instituie  „un  regim special de protecţie’’ pentru copii şi tineri , iar art. 46 instituie o protecţie specială pentru persoanele handicapate.
      Aşadar, „ situaţiilor egale la corespunde un tratament juridic egal ; la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, dacă nu se ajunge la o disproporţie între  scopul urmărit  prin tatamentul juridic inegal şi mijloacele folosite’’.[5]



[1] I. Deleanu , Instituţii şi proceduri constituţionale –tratat
  Editura SERVO-SAT ,2001,p. 201
[2] Evelyne Pisier ,Istoria ideilor politice
   Editura Amarcord,2000,p. 143
[3] I. Deleanu ,op. cit.,p.209
[4] I. Deleanu,op cit.,p. 214
[5] I, Deleanu, op. cit,p.227

Pentru a vedea tot referatul

CLICK AICI

descarcat de 42 ori

nota totala 7.25

autor: DAN


Inscriere in newsletter

Referate facultate (164)

Ultimele cautari

Cele mai downloadate

 

acasa -
Viata de Student Referate Filme Porno Sex Shop Moda si Fashion Fashion Sales